2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘofer arestat după ce a lovit intenționat cu autoturismul o tânără

Șofer arestat după ce a lovit intenționat cu autoturismul o tânără

-

O tânără a fost transportată la spital pentru investigații după ce, sâmbătă, 7 martie 2020, un șofer în vârstă de 52 ani a lovit-o intenționat cu mașina.

Șoferul de 52 ani, din Mărunței, a fost condamnat în trecut pentru că și-a sechestrat și lovit soția. În prezent nu avea dreptul să circule cu mașina, având permisul suspendat.

Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă, 7 martie 2020, pe o stradă din Mărunței. Bărbatul a lovit o tânără în vârstă de 14 ani, care circula pe partea dreaptă a drumului, alături de o altă fată.

O camera de înregistrare din sistemul de monitorizare instalat de primăria din localitate a surprins evenimentul. Pe înregistrare se vede cum bărbatul le urmărește cu mașina pe cele două fete, iar când ajunge aproape de ele accelerează brusc, lovind-o și doborând-o la pământ pe fata de 14 ani. Bărbatul a părăsit ulterior locul accidentului, polițiștii găsindu-l acasă.

„La data de 7 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au cercetat împrejurările producerii unui eveniment rutier. În urma cercetărilor efectuate au stabilit faptul că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Maruntei, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, a accidentat o minoră, de 14 ani, din localitate, după care a plecat de la locul producerii accidentului, fără a încuviința poliția. Polițiștii au identificat bărbatul la domiciliul său. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum și recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate a reieșit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat“, a transmis IPJ Olt. Bărbatul a fost mai întâi reținut, ulterior fiind arestat pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șoc la alegerile din România. Un independent ar putea...

Rezultat uluitor la primul tur al alegerilor prezidențiale din...

ȘTIRI GdS