Amploarea cu care se extinde epidemia COVID 19 a început să aibă consecințe asupra economiei, primele industrii afectate fiind cele din turism, hoteluri și restaurante, transporturi sau organizarea de evenimente. În funcție de evoluția situației – care, din păcate, nu poate fi previzionată nici ca intensitate, nici ca durată -, unda de șoc se va propaga asupra tot mai multor sectoare, cu implicații asupra întregii societăți. Deja unele state au anunțat pachete de măsuri fiscale pentru companii, în încercarea de a limita efectele crizei.
Ţările din G7 – Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie au anunțat că vor folosi toate mjloacele disponibile, inclusiv fiscale, pentru a limita efectele negative. La rândul lor, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au anunțat că sunt pregătite să ajute statele pentru a face față unei posibile crize.
Nici în România impactul nu trebuie minimizat, patronatele din cele mai afectate sectoare până acum, transporturile și turismul, au solicitat autorităților măsuri compensatorii financiare și amânări la plata taxelor. Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România spune că epidemia de COVID-19 din Italia a dus la scăderea în medie cu 15% a transportului rutier internațional de mărfuri efectuat de firmele românești, iar la transportul de persoane cu 100%. Apoi, în condițiile anulării multor zboruri și reducerii gradului de ocupare a hotelurilor din ultimele săptămâni, patronatele din turism au cerut un pachet de măsuri de sprijin din partea Guvernului.
Autoritățile române trebuie să evalueze realist implicațiile economice la nivel macroeconomic și sectorial, atât pentru susținerea companiilor, cât și a angajaților. Fără acordarea unor facilități care să ajute economia, pe termen lung există riscul unui șomaj crescut și al unei recuperări mai dificile pentru sectoarele cele mai afectate.