1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova / Ion Traian Ștefănescu a fost înmormântat astăzi. Sorin Cârțu, îndurerat

„U“ Craiova / Ion Traian Ștefănescu a fost înmormântat astăzi. Sorin Cârțu, îndurerat

Ion Traian Ștefănescu, fost președinte al Universității Craiova  și fost prim secretar al Doljului înainte de Revoluție, a fost înmormântat astăzi. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, la cimitirul „Reînvierea“, din cartierul bucureștean Colentina.

Reamintim că Ion Traian Ștefănescu a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 78 de ani.

Sorin Cârțu: M-a susținut exact când a trebuit

Ion Traian Ștefănescu a jucat un rol extrem de important în cariera de antrenor pentru Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova. Astăzi, „Sorinaccio“ a fost foarte trist.

„M-a surprins într-un mod neplăcut vestea desesului lui Ion Traian Ștefănescu. Îmi pare foarte rău. E un om care mi-a influențat cariera de antrenor. M-a susținut exact când a trebuit, când am avut greutăți și în baza unui principiu al lui, că promisese ceva într-una dintre discuțiile cu mine. Eu am cerut o anumită dată ca să mă poată evalua și aia a și fost. De la data respectivă lucrurile au început să meargă bine, exact cum preconizasem. Am avut o relație bună, ca un antrenor care face rezultate bune și cu un patron. Că el era ca un patron. În momentul în care ai rezultate știi cum e, relația este foarte bună. Repet: m-a întristat tare vestea“, a declarat Sorin Cârțu, pentru GdS.

Fenomenul Universitatea 1991

Detalii complete privind acest episod cu numirea lui Sorin Cârțu la cârma Universității Craiova, dar și certitudini prinvind rolul jucat de către Ion Traian Ștefănescu în viața Științei găsim în cartea „Fenomenul Universitatea ‘91“, scrisă de Ion Jianu, fostul jurnalist al GdS.

Redăm câteva rânduri dintr-un interviu al lui Sorin Cârțu, în care povestește cum au decurs „negocierile“ cu Ion Traian Ștefănescu privind Universitatea Craiova.

-Ai debutat la Universitatea, ca antrenor, la 33 de ani, în septembrie 1988, în etapa a treia de campionat. Universitatea a fost o șansă și pentru cariera ta de antrenor?

-Absolut. Eram jucător-antrenor la Electro pe atunci, dar Universitatea era echipa fanion, altă clasă. Craiova era într-osituație dificilă, era pe ultimul loc, dar era începutul campionatului. Și apoi nu poți refuza Universitatea! Începuse campionatul în Divizia B, unde eram cu Electro în seria a II-a. Bătusem cu 3-0 pe Pandurii Târgu Jiu în prima etapă, dar în cea de-a doua luasem bătaie, 0-1, la Metalurgistul Slatina. Eram supărat. Era luni, după meciul de la Slatina. Am primit un telefon de la Corneliu Stroe, care m-a invitat la Costel Mitriță acasă.

-Și acolo s-a pus țara la cale…

-Ei m-am întrebat cam așa: ‘Ce părere ai, dacă ți s-ar propune să preiei conducerea tehnică a Universității?’. I-am șocat prin răspuns: ‘Mi se pare normal să preiau Universitatea!’ Eram un apropiat al celor doi, aveam o relație bună“, i-a povestit Cârțu fostului nostru coleg, Ion Jianu.

În scenă a intrat Ion Traian Ștefănescu

Relatarea continuă, iar în ecuație intră Ion Traian Ștefănescu.

-A urmat prezenarea și aprobarea ta de către primul secretar al Doljului, Ion Traian Ștefănescu.

-Acolo, în cabinetul primului secretar, s-au discutat mai multe amănunte. Pe atunci, fără acceptul partidului, nuse făcea nimic, mai ales numirea unui antrenor. Ion Traian Ștefănescu era un om deosebit, nu era un communist din ăla înapoiat. A fost aproape de mine, de echipă. Am discutat în prezența membrilor secției de fotbal problema echipei, numirea mea. După care i-a poftit pe toți afară, oprindu-mă pe mine în biroul lui. A început să frunzărească niștii hârtii de pe masa, fără să vorbească nimic câteva secunde. După, m-a întrebat: ‘Ce părere ai?’. ‘Cred că o să reușesc dacă voi fi sprijinit, mai ales de dumneavoastră’, i-am răspuns. Apoi m-a chestionat în privința doleanțelor. „Am două dorințe“ (…) I-am spus că nu vreau să fiu frate cu nimeni, niciun fel de parti-pris-uri, cum s-a obișnuit uneori la Universitatea. ‘Ce vrei să spui?’, m-a întrebat. ‘Păi nu mai vreau parti-pris-uri cu Steaua, Dinamo, Victoria, Flacăra Moreri, FC Olt, cu nimeni! Vreau ca toate meciurile să fie pe teren’. ‘Și nu îți este frică?’, m-a întrebat. ‘De ce să-mi fie. Chiar dacă luăm bătaie de la echipele miliției, securității și celelalte, o să învățăm să jucăm în condiții aparte. Pe mine nu mă are nimeni a mâna, nu pot fi șantajat, vreau să joc cinstit toate meciurile’, a spus Cârțu. (…) ‘Bine, îți promit că voi respecta dorința ta, de a nu fi frate cu nimeni. Care ar fi a doua ta dorință?’ a continuat Ion Traian Ștefănescu.

-Nu i-ai cerut un Aro?

-L-am rugat să mă judece și să mă catalogheze după închiderea turului, explicându-I că va urma o perioadă de tranziție. Munca mea, i-am spus, o puteți analiza și o să puneți în balanță după retur. Eu am altă viziune asupra jocului de fotbal, vreau să schimb sistemul de joc, mai multe. Toate astea se fac pe parcursul unui campionat, am nevoie de timp. ‘Ok, sunt de acord’, a punctat Ion Traian Ștefănescu. Și s-a ținut de cuvânt!

-În iarnă s-a pus problema demiterii tale!

-Turul campionatului l-am încheiat pe locul 12, din 18 echipe, cu -4 la ‘adevăr’, o situație cu carenu s-a mai confruntat Universitatea. Asta a creat nemulțumiri pentru cei din secția de fotbal. Și s-a cam pus problema înlocuirii mele. Dar Ion Traian Ștefănescu nu a uitat ce le-am spus celor din secția de fotbal și inclusive lui că munca mea trebuie analizată la sfârșitul campionatului. N-am fost demis și campionatul l-am încheiat pe locul 5, la egalitate cu Flacăra Moreni (locul 4), echipă care a jucat pe nedrept în cupele europene“, a povestit Sorin Cârțu, în cartea „Fenomenul Universitatea ‘91“.

Citește și: „U“ Craiova / Marcel Popescu: Nu avem voie să facem gesturi iresponsabile!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS