7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFederaţia italiană va propune amânarea Euro 2020

Federaţia italiană va propune amânarea Euro 2020

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) va cere amânarea EURO 2020 din cauza pandemiei de coronavirus. Asta în speranţa că sezonul din Serie A va putea fi încheiat, informează Agerpres.

„Vom propune UEFA amânarea Campionatului European“, a declarat preşedintele FIGC, Gabriele Gravina adăugând că, la fel ca Serie A, şi alte campionate din Europa sunt în aşteptare.

„Vom încerca să ducem până la capăt acest campionat, fiindcă este mai drept şi mai corect după numeroasele investiţii şi sacrificii ale cluburilor noastre“, a spus Gravina.

UEFA va decide marţi dacă va amâna sau nu EURO 2020

Aproape toate campionatele din Europa s-au oprit pe o perioadă nedeterminată din pricina răspândirii coronavirusului, iar meciurile echipelor naţionale şi cele din cupele europene au fost suspendate sau anulate.

UEFA va decide marţi dacă va amâna sau nu EURO 2020. Turneul final este programat să se desfăşoare între 12 iunie şi 12 iulie în România şi alte 11 ţări. Meciul de deschidere urmează să aibă loc la Roma.

Gravina speră că Serie A se va putea încheia până pe 30 iunie. Acesta nu exclude ca ediția actuală să se încheie o lună mai târziu.

De asemenea, el a sugerat că deocamdată jucătorii cluburilor italiene nu ar trebui să se antreneze.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS