2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCine dezinfectează unitățile școlare din Dolj

Cine dezinfectează unitățile școlare din Dolj

Unitățile școlare din Craiova sunt dezinfectate în perioada suspendării cursurilor de angajații de la Salubritate. În unitățile școlare din județ, dezinfecția este lăsată în grija managerilor, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

În Craiova a început dezinfectarea unităților școlare. De această dezinfecție se ocupă reprezentanții serviciului de Salubritate. Până în prezent, au fost dezinfectate 20 de unități de învățământ.

„Activitatea de dezinfecție în spațiile aparținând unităților de învățământ din municipiul Craiova a fost demarată în  13.03.2020 și, până în prezent, au fost dezinfectate 20 de unități de învățământ. Printre acestea se numără Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Liceul Teoretic ”Matei Basarab”, Grădinița ”Floare Albastră”, Grădinița ”Piticot” Seminarul Teologic ”Grigorie Teologul”, Şcoala gimnazială ”Gheorghe Bibescu”, Școala gimnazială ”Elena Farago”, Grădiniţa Căsuţa Fermecată. Vom continua şi în această săptămână dezinfecția în alte 30 de școli și grădinițe și structurile acestora. De exemplu, marți, 17 martie, vom face dezinfecție la Școala ”Anton Pann”, începând cu ora 10.00, la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul“, ora 12.00, urmând să continuăm dezinfecția în aceste spații și în săptămânile care urmează, până ce vom ajunge în toate“, a precizat Cristina Ghenea, purtător de cuvânt în cadrul SC Salubritate SA.


Angajații nu au voie să intre 90 de minute în spațiile dezinfectate


Spațiile de învățământ sunt dezinfectate cu un produs biocid, care poate fi folosit inclusiv în bucătării și cantine. Angajații unităților școlare nu au voie să intre în spațiile dezinfectate, timp de 90 de minute.

„Pentru dezinfecție, folosim produsul biocid Bionet A15, care poate fi utilizat pentru toate suprafețele, inclusiv în spațiile de preparare a hranei, cum sunt bucătăriile și cantinele. Produsul are efect bactericid, fungicid și lervuricid, virucid, tuberculicid și micobactericid. În spațiile de interior, produsul este pulverizat cu vermorelul. Precizăm faptul că personalul unităților în care se face dezinfecția nu are voie să intre în incintele dezinfectate timp de 90 de minute, ulterior fiind necesară aerisirea timp de 10 minute“, a mai precizat purtătorul de cuvânt din cadrul serviciului de Salubritate Craiova.

Pentru dezinfectarea unităților școlare acționează trei echipaje de lucrători din cadrul Compartimentului Dezinsecție, Deratizare, Dezinfecție, împărțirea acestora fiind făcută în funcție de programarea comenzilor, mai susțin reprezentanții Salubrității. Costurile pentru dezinfectare sunt suportate de unitățile de învățământ. „Tariful pentru dezinfecția a 100 mp este de 31,52 lei, fără TVA“, mai susțin reprezentanții serviciului de Salubritate Craiova.


Școlile din județ, în grija managerilor


În județ, pentru dezinfectarea spațiilor de învățământ, în actualul context epidemiologic, responsabili sunt directorii de școli și grădiniţe, spun reprezentanții ISJ Dolj.

„În Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniveritar, la art. 21 alin 3 scrie că directorului unității de învățământ îi revine atribuția de a aplica și respecta normele de sănătate și de securitate în muncă. Tot în regulament, în modelul contractului educațional este menționat că unitatea de învățământ are obligația să asigure respectarea condițiilor și a exigențelor privind normele de igienă școlară“, a precizat inspectorul școlar Nicoleta Lițoiu, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Dolj.

Managerii unităților școlare din județ spun că au acționat cu resursele proprii. „După suspendarea cursurilor, am făcut dezinfecție cu personalul nedidactic care a folosit produse pe bază de clor și alcool. A fost dezinfectat și microbuzul școlar“, a declarat Alin Tudor Lungan, directorul Școlii gimnaziale Mischii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS