4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentExaminarea pentru permisul auto, suspendată 30 de zile

Examinarea pentru permisul auto, suspendată 30 de zile

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a transmis că, începând de ieri, a fost suspendată examinarea pentru obținerea permisului auto. Suspendarea privește atât probele teoretice, cât și practice, pe o perioadă de 30 de zile. În județul Dolj, în această perioadă erau programate să susțină examinarea practică peste 2.300 de persoane.


Examinarea pentru obținerea permisului auto a fost suspendată pentru o perioadă de 30 de zile. Anunțul a fost făcut luni, de reprezentanții Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

„Începând cu data de 17 martie, se suspendă activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile“, a anunțat instituția.

Există posibilitatea prelungirii acestei măsuri în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19. Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior. 

Examinarea pentru permisul auto, suspendată 30 de zile

Potrivit reprezentanților Serviciului de Înmatriculări Dolj, în această perioadă, la niveul județului Dolj erau programate pentru susținerea examenului practic un număr de 2.386 de persoane. Nu există însă o evidență clară a celor care intenționează să susțină examinarea teroretică.

Mai trebuie spus că valabilitatea actelor din dosarul de examen se prelungește cu perioada de suspendare. Este vorba de valabilitatea fișei medicale, a cazierului și a fișei de școlarizare. În ceea ce privește reprogramarea examinării, acesta se va face la cererea candidaților. Aceștia din urmă sunt cei care vor alege data la care pot susține proba practică. Reprezentanții DRPCIV au mai precizat că detalii suplimentare vor fi comunicate la finalul perioadei de suspendare sau când va înceta situația de urgență.

Programări on-line pentru preschimbarea permiselor

DRPCIV mai transmite că, până pe 31 martie, activitățile de înmatriculare și preschimbare a permiselor se fac numai în baza unei programări on-line. Pentru evitarea aglomerației la ghișee, programul de lucru a fost prelungit până la ora 19.00. „Pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerării la ghişee și dezinfectarea spațiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la ora 19.00“, au precizat reprezentanții DRPCIV.

Pașaport numai cu programare on-line

Măsuri asemănătoare au fost dispuse la nivel naţional și de Direcția Generală de Pașapoarte. Până pe 31 martie, cererile pentru eliberarea pașapoartelor se vor depune numai on-line. Programările on-line se fac pe platforma www.epasapoarte.ro.În ceea ce privește ridicarea pașapoartelor. Direcția Generală de Pașapoarte recomandă cetățenilor să apeleze la servicii de curierat. În această perioadă au fost suspendate activitățile de audiență.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS