5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNapoli reia antrenemantele în plină pandemie

Napoli reia antrenemantele în plină pandemie

Clubul Napoli a anunţat, vineri, reluarea antrenamentelor la 25 martie, în contextul în care Italia este cea mai afectată ţară de Covid-19 din Europa.

Iniţial, Napoli anunţase reluarea antrenamentelor luni, dar apoi a decis amânarea pentru miercuri, 25 martie.

Campionatul Italiei este suspendat de zece zile din cauza pandemiei de Covid-19, care a dus la moartea a peste 4000 de persoane în Peninsulă.

Preşedintele Asociaţiei Fotballiştilor Italieni, Damiano Tommasi, a declarat că revenirea la antrenamente este periculoasă pentru jucători.

„Cei care cred că vor câştiga ceva dacă echipa se antrenează, nu ştiu ce au în cap. Spun asta fără să creez controverse, pentru că acesta nu este momentul să le aprind. Să te antrenezi acum, înainte de reluarea campionatului, nu are sens şi este şi periculos. În Spania sunt zeci de jucători infectaţi, iar în Italia poate nu au făcut toţi testul, dar sunt mai mulţi jucători cu simptome decât credem”, a spus Damiano Tommasi.

În Serie A au fost înregistrate până acum 13 cazuri (în rândul jucătorilor). Sampdoria a confirmat cele mai multe cazuri – şapte: Bartosz Bereszynski, Fabio Depaoli, Omar Colley, Albin Ekdal, Antonino La Gumina, Morten Thorsby şi Manolo Gabbiadini.

De la Fiorentina au fost infectați cu COVID-19 următorii jucători: Dusan Vlahovic, Patrick Cutrone și German Pezzella. De asemenea, Daniele Rugani și Blaise Matuidi de la Juventus au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

Hellas Verona a confirmat un caz de infectare cu COVID-19: Mattia Zaccagni.

Citește și: Selecţionerul Angliei îi îndeamnă pe fani „să aibă grijă unii de alţii“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS