8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCoronavirus: Un antreprenor din Craiova propune o ampla campanie umanitara pentru spitale

Coronavirus: Un antreprenor din Craiova propune o ampla campanie umanitara pentru spitale

Antreprenorul craiovean propune sa se organizeze o ampla campanie umanitara, respectiv donatii pentru spitalele de boli infectioase din Romania. El spune ca daca ar dona atat persoanele fizice, cat si firmele s-ar stange bani pentru materialele atat de necesare, in aceasta perioada. Antreprenorul este dispus sa isi doneze salariul pe o luna.

Un antreprenor din Craiova care doreste sa isi pastreze anonimatul propune o solutie umanitara, pentru ca spitalele sa aiba materialele necesare, astfel incat sa gestioneze cum trebuie situatia legata de coronavirus.

Antreprenorul propune o ampla campanie de strangere de fonduri la nivel national, care sa se desfasoare pe unul dintre urmatoarele paliere. Fie sa se organizeze un teledon, care sa dureze mai multe zile. Fie sa fie donati banii direct in conturile spitalelor de boli infectioase, pentru ca lucrurile sa mearga mai rapid. Antreprenorul considera ca daca romanii ar face din timp astfel de donatii, situatia din spitale s-ar putea imbunatati, in momentul in care ar veni un val important de persoane care ar contracta coronavirusul.

Ar putea dona firmele, oamenii cu suflet mare, bugetarii, cei cu pensii speciale

Craioveanul a mentionat, pentru GdS, ca daca si-ar uni fortele foarte multi romani s-ar strange bani suficienti pentru achizitionarea de materiale sanitare in spitale si de aparatura necesara luptei impotriva COVID-19.

„Daca spitalele nu au bani, de ce nu se mai face un teledon, sa se stranga bani pentru echipamente? Sau firmele si personalele fizice ar putea dona direct in contul spitalelor. Bugetarii care stau acasa si primesc salariu intreg, cei din educatie in mod special, cei care au pensii speciale, cei care intra in somaj tehnic si primesc 75% din salariu”, a declarat antreprenorul din Craiova, pentru GdS.

S-ar impune o derogare de la legislatia privind sponsorizarea

Banii pentru donatii ar putea veni de la firmele care pot face sponsorizari. S-ar putea depasi cota legala de sponsorizare a unei firme, daca statul decide acest lucru, spune craioveanul. “Ar putea sa dea statul o derogare, ca orice persoana juridica, care face o donatie catre un spital, sa i se considere o cheltuiala eligibila, cu o exceptie in aceasta perioada de la legea fiscala care permite sponsorizarea?, a precizat omul de afaceri.

La ora actuala, firmele au restrictii legale privind cuantumul sponsorizarilor. Din 2019, procentul din cifra de afaceri în care se pot efectua sponsorizări, prin care se reduce impozitul pe profit de plată, a crescut de la 0,5% la 0,75%. Modificarile de anul trecut au fost facute prin Legea 156/2019, care a modificat un articol din Codul fiscal (Legea 227/2015). A ramas in vigoare conditia cumulativa de a nu se depasi 20% din impozitul pe profit datorat statului.

Donatiile ar putea fi facute direct la spitale

Pentru transparenta, antreprenorul propune ca pe site-ul fiecarui spital de boli infectioase sau spital de situatii de urgenta care are pacienti infestati cu coronavirus sa fie afisat contul in care se pot face donatii.

„Cred ca pe site-ul Ministerului Sanatatii ar trebuie trecute spitalele de boli infectioase si conturile unde poti dona, ca sa nu existe unii care profita si nici intermediari. Derogarea ar fi cea mai buna solutie, nu trebuie o firma sa se duca la spital sa intrebe de ce mai au nevoie sa stiu ei ce le trebuie, trebuie doar sa doneze. Daca o suta de mii de firme ar dona in medie o mie de lei, ar putea ajuta mult. Daca persoanele fizice ar dona, in medie, o suta de lei, cred ca s-ar strange suficienti bani”, a mai propus antreprenorul craiovean.

Si-ar dona salariul pe o luna

Desi gestioneaza o entitate economica de mici dimensiuni, craioveanul a mentionat ca ar dori sa doneze, pe persoana juridica. De asemenea, el a mentionat ca ar face donatii si personale. De exemplu, ar fi dispus sa isi doneze salariul pe o luna, pentru acest scop nobil la care ar putea sa se uneasca toti romanii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS