6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi gorjeni care au fugit din izolare, amendați și trimiși direct în carantină!

Doi gorjeni care au fugit din izolare, amendați și trimiși direct în carantină!

Două persoane din Gorj s-au ales cu amendă și au ajuns luni într-un centru de carantină, după ce au fost descoperite de oamenii legii că nu respectau măsura izolării la domiciliu.

Alături de una dintre persoane au mai fost carantinați și doi membrii ai familiei, care se aflau și ei în izolare. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 5.200 de lei. „Reamintim persoanelor aflate în izolare la domiciliu, care părăsesc locația în care au fost plasate, fără aprobarea autoritățile competente, că sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază, potrivit art. 7 din Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020. De asemenea, persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Facem precizarea că aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală“, conform Direcției de Sănătate Publică Gorj.

Patrule permanente pe străzile din Târgu Jiu

Autoritățile din Gorj continuă să facă apeluri către populație și în special către persoanele în izolare să respecte măsurile luate la nivel central. Un apel se face şi către vârstnici, care sunt sfătuiți să rămână la domiciliu. Zi de zi, patrule și mașini de la Poliția Locală și națională transmit mesaje către populație și recomandă rămânerea la domiciliu. Deplasarea este permisă doar în cazuri de urgență.

La nivelul județului Gorj, se aflau luni în autoizolare la domiciliu un număr de 2.060 de persoane, iar 210 persoane erau în carantină. Locuitorii municipiului Târgu Jiu trebuie să se deplaseze la magazinul cel mai apropiat de casă. În continuare, mall-ul a rămas deschis pentru farmacii și comerțul de alimente, însă trebuie să se evite grupurile numeroase. Cetățenii din zona respectivă trebuie să evite aglomerația, dacă vor merge în continuare la supermarketul din mall.

„Monitorizăm dezvoltarea epidemiei încă de la început și urmărim îndeaproape toate recomandările autorităților. Sprijinim autoritățile în eforturile lor de a opri răspândirea coronavirusului, motiv pentru care ne adaptăm la decizia de a limita activitățile centrelor comerciale. Prin urmare, vă informăm că, începând cu 23 martie, Târgu Jiu – Shopping City va funcționa într-o măsură limitată, doar cu magazinele dedicate vânzării de alimente, farmaciile și magazinul pentru animale. În acest timp, vor fi deschise hipermarketul Carrefour, farmaciile Belle Farm şi Dr. Max și pet shop-ul Animax“, conform unui comunicat al mall-ului din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS