Un tânăr, de 28 de ani, din comuna gorjeană Țânțăreni, a fost depistat miercuri în timp ce conducea un autoturism, pe DE 79 Țânțăreni, iar în urma verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis de conducere.