8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment34 de medici și 49 de asistenți de la Spitalul Județean de Urgență Suceava , infectați cu coronavirus

34 de medici și 49 de asistenți de la Spitalul Județean de Urgență Suceava , infectați cu coronavirus

Un număr de 34 de medici de la Spitalul Judeţean Suceava sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19, informează miercuri Ministerul Sănătăţii.

După prima zi de verificări, reprezentanții Ministerului Sănătății au decis închiderea Spitalului Județean începând de miercuri pentru 48 de ore, timp în care va fi făcută dezinfecție. Tot astăzi va începe transferarea către alte unități medicale a celor 124 de pacienți care se mai află internați în spital. După dezinfecție, spitalul va deveni unitate medicală în care vor tratate cazurile de COVID-19.

„În ceea ce priveşte personalul medical, în unitatea sanitară sunt angajate 1.300 de persoane, personal medical şi auxiliar. Din cei 233 de medici ai unităţii sanitare, 34 sunt confirmaţi pozitiv la COVID-19. Aceştia sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Suceava, restul sunt în izolare timp de 14 zile la domiciliu”, precizează un comunicat transmis agrpres.

Măsurile dispuse după prima zi de control al echipei Ministerului Sănătății conduse de secretarul de stat Nelu Tătaru au fost anunțate miercuri dimineață de Grupul de comunicare strategică:

  1. Echipa MS a decis închiderea Spitalului Clinic Județean începând de astăzi pentru 48 de ore în vederea realizării procedurilor de dezinfecție.

2. Tot astăzi va începe transferarea celor 124 de pacienți care se mai află internați în spital în alte unități sanitare, după cum urmează:

3. Pacienții confirmați pozitiv la COVID 19 vor fi repartizați la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava care se află într-o clădire pavilionară separată. Această clinică are 248 paturi, din care în prezent sunt ocupate 108.

4. Pacienții confirmați negativ la COVID 19 care nu reprezintă urgențe își vor continua tratamentul izolați la domiciliu sub supravegherea medicului de familie

5. Pacienții care sunt confirmați negativ și reprezintă urgențe medicale care necesită tratament într-o unitate sanitară vor fi transferați în spitale din județul Iași, în funcție de patologie.

6. În 48 de ore se estimează deschiderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Suceava, care este supusă procesului de dezinfecție. UPU va începe să funcționeze din nou cu personal medical transferat din clinicile medicale din Iași, clinicile private din Suceava, precum și personal din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.

7. Toți pacienții care vor fi investigați și diagnosticați în UPU a SCUJ Suceava vor fi dirijați pentru continuarea tratamentului în unitățile medicale din Fălticeni și Rădăuți. Cei cu patlogie severă vor fi direcționați către unitățile medicale din Iași.

Conform Grupului de comunicare strategică , la Spitalul Județean Suceava sunt angajate 1.300 de persoane, personal medical și auxiliar.

Din cei 233 de medici ai unității sanitare, 34 sunt confirmați pozitiv la COVID 19. Aceștia sun internați la Spitalul de Boli Infecțioase Suceava, restul sunt în izolare timp de 14 zile la domiciliu.

De asemenea, 49 de asistenți medicali și infirmieri confirmați cu COVID 19 din cadrul spitalului județean se află, de asemenea, internați în Spitalul de Boli Infecțioase Suceava.

Echipa MS a decis ca, după dezinfecție, Spitalul Clinic Județean Suceava să devină unitate medicală în care să fie tratate cazurile infectate cu noul coronavirus.

Ministerul Sănătății a alocat 5 milioane de lei pentru continuarea investițiilor și dotarea noului spital din Fălticeni. De asemenea, MS a alocat Direcției de Sănătate Publică din Suceava 750 000 lei pentru achiziționarea unui sistem de detectare moleculară (Real Time PCR).

Evaluarea echipei medicale a MS continuă zilele următoare cu toate unitățile sanitare din regiunea N-E, iar astăzi va fi verificată situația de la Botoșani, adaugă sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS