Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează o acțiune inedită, intitulată „Să îl (re)descoperim și să îl (re)vedem pe Andrei Șerban”. Această acţiune continuă seria activităților culturale, organizate în cadrul proiectului „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă!”.
În cadrul acestei noi acțiuni, pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, precum și pe pagina de facebook a Muzeului Cărții și Exilului Românesc, vom oferi posibilitatea de a viziona în premieră în România spectacole de teatru și operă ce poartă amprenta marelui regizor Andrei Șerban, spectacole care nu au fost până acum accesibile publicului din țara noastră.
Deschidem această serie a vizionărilor pieselor regizate de Andrei Șerban cu piesa „L’Avare” (Avarul), comedie satirică în cinci acte a dramaturgului francez Molière, care va putea fi vizionată miercuri, 25 martie 2020, începând cu ora 20.00. Piesa pe care o oferim spre vizionare a fost jucată în limba franceză pe scena teatrului „Comedie-Française” din Paris, în anul 2000.
Înregistrarea acestui spectacol face parte dintr-o colecție extrem de valoroasă, care a intrat în patrimoniul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” grație amabilității regizorului Andrei Șerban. El a donat peste 1000 de unități de bibliotecă, ce constau în cărți, reviste, ziare, fotografii, casete video, dvd, cd cu piese de teatru și spectacole de operă, caiete de regie, precum și obiecte personale, care se regăsesc în fondul „Andrei Șerban”, fond deținut de Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
Mesajul regizorului Andrei Şerban
Inițiativa Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” de difuzare a acestor spectacole a fost primită cu entuziasm de regizorul Andrei Șerban. Aflat în Statele Unite ale Amercii, domnia sa ne-a transmis un mesaj: „Niciodată nu am crezut în teatrul filmat TV. Îi lipsește oxigenul, care e contactul direct cu publicul și spontaneitatea reacțiilor, adică a treia dimensiune. L-am folosit eu însumi, dar ca o utilitate documentară. Și totuși, în acest moment special, susțin entuziast inițiativa lui Lucian Dindirică și a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj.
Trăim clipe unice, ni se cere să fim solidari, dar ne regăsim dimpotrivă solitari, iar teatrul care ne ajută să fim împreună, ca să ieșim din singurătate, și-a închis porțile (sper temporar).
Deși nu e directă, cred că totuși merită avută experiența de a vedea niște actori de excepție ai unor companii cu renume internațional, precum Comedia Franceză (și altele care vor urma) și a fi martori ai unor montări de mari texte clasice într-o viziune pe care am dorit-o nouă și cât mai vie. M-am întrebat des de ce lucrez in teatru. Unul dintre răspunsuri ar fi: ca să transmit bucurie altora. Deși refugiați la domiciliu, sper să beneficiem împreună de energia vitală a teatrului.”
Dintre spectacolele pe care le oferim spre vizionare în perioada urmatoare, amintim: „Îmblânzirea scorpiei”- William Shakespeare, „Neguțătorul din Veneția”- William Shakespeare, „Peer Gynt”- Henrik Ibsen, „Regele cerb”- William Shakespeare.