6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiRăzboiul împotriva Covid-19. Nu am fost pregătiți pentru această luptă

Războiul împotriva Covid-19. Nu am fost pregătiți pentru această luptă

În urmă cu două seri, Sorin Alexandru, unul dintre medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova, publica pe reţelele de socializare o fotografie care înfățișa lupta nedreaptă dintre sistemul medical și Covid-19. Echipat cu un halat de unică folosință, viziera „proprietate personală a unei colege“ și cu picioarele învelite în saci de gunoi lipiți cu scoci, medicul ilustra rezonant cât de nepregătit este sistemul medical în fața unui adversar atât de crâncen, pe care nici măcar nu îl cunoaștem suficient.

Doctorul a revenit, după o zi, cu lămuriri: „Au apărut unele voci care spun că fotografia cu acel echipament oarecum improvizat a fost făcută doar ca să sensibilizăm. Nu vrem să acuzăm pe nimeni, știm care sunt lipsurile din sistem, nu de azi sau de ieri. Poate că prin aceste postări se vor trezi persoane particulare, instituții, societăți comerciale, fabrici, bănci care să ajute spitalele și medicii. Situația va fi de durată și nu știu cât de mult ne va putea ajuta statul“.

Peste tot, doctorii strigă după ajutor

Este doar unul dintre multele semnale trase de medicii din toată țara cu privire la lipsa de echipamente medicale. La alte spitale, unele cadre medicale au protestat, cerând protecție. Peste tot în România doctorii strigă după ajutor. Peste tot în Craiova.

Echipamentele de protecție prevăzute în recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru contactul cu un POSIBIL pacient cu coronavirus sunt halatul de unică folosință, masca și mănușile. Nu pentru că ar fi suficiente și 100% sigure, ci pentru că șansele de infectare sunt mici și, punând în balanță aceste șanse de infectare cu echipamentele de protecție disponibile, este soluția optimă. Nu ideală, desigur. Din nefericire, nu ne permitem soluții ideale. Nicăieri în lume nu e posibil ca orice pacient suspect să fie întâmpinat direct în combinezon, cu vizieră, cu măști de protecție speciale. Pentru că nu sunt atâtea resurse disponibile. Omenirea nu a fost pregătită pentru acest război.

OMS recomandă utilizarea „rațională” a echipamentelor

Recomandările OMS, preluate și într-un ordin al Ministerului Sănătății, vizează „utilizarea RAȚIONALĂ a echipamentului individual de protecție“, care trebuie să ia în calcul mai multe criterii. Unul este minimizarea nevoii de a folosi echipamente de protecție. Altul este folosirea adecvată a echipamentelor. Al treilea este coordonarea rețelei de furnizori. Toate acestea conduc către o singură soluție rezonabilă: optimizarea disponibilității echipamentelor. Ce reținem din această schemă? Că nu există un izvor nesecat de echipamente și trebuie să defilăm cu ce avem. Să le folosim cât mai eficient. Ceea ce implică neajunsuri.

Asta e realitatea și nu e ceea ce medicii ar vrea să audă când sunt trimiși în prima linie a frontului.

Se tem de războiul în care sunt nevoiți să intre fără suficiente arme, fără echipament. Nu poți lupta cu mâinile goale dacă vrei să câștigi o luptă. Dar nici să nu te lupți deloc nu e o soluție. Ei știu asta.

Oamenii care mai au cinismul, încă, de a-i critica pe medici pentru aceste apeluri la solidaritate și mobilizare ar trebui să înțeleagă că, dacă avangarda e nimicită de inamic, chiar ei vor fi următoarele victime. Vom ajunge să fim tratați de medici bolnavi sau vom ajunge să nu mai fim tratați deloc, căci spitalele se vor goli de cadre medicale trimise în izolare, rând pe rând.

Criza echipamentelor, nu doar în România

Intenția multora este să își îndrepte privirea către managerii spitalelor. Apoi spre guvern. Să nu ne grăbim să găsim un țap ispășitor. Directorii de spitale cer ajutor. Mulți au făcut achiziții, au avut echipamente de protecție, încă mai au. Dar nimeni nu a fost pregătit pentru asemenea inamic. Pentru un virus care necesită un consum imens de echipamente de protecție, de neconceput până acum câteva luni. Managerul Spitalului „Filantropia“ spune că au avut echipamente, că mai au. Dar pentru cât timp? Când vor apărea cazuri peste cazuri, stocurile se vor epuiza aproape instant. Același lucru îl spune și directorul SJU Craiova. Achiziții s-au făcut și se mai încearcă să se facă. Problema, marea problemă, e că multe dintre achiziții au fost anulate de către furnizori. Materialele nu au mai ajuns. Nu se mai găsesc.

Situația din România se întâlnește și în alte state. Criza echipamentelor de protecție există la nivel global. România nu a fost pregătită pentru o pandemie de asemenea anvergură, dar nici alte țări nu au fost. Pentru că nimeni nu s-a gândit sau nu a fost dispus să investească o mulțime de bani în stocuri de echipamente de protecție de acest nivel pentru o situație ipotetică.

Dar acum, peste tot în lume se caută soluții în timp real pentru a face față acestei lupte. Fabricile își reorientează producția către necesarul de materiale, branduri celebre din industria modei încep să producă măști și halate, iar companii din industria cosmetică fac dezinfectanți.

Peste tot, oamenii caută soluții și resurse și iau măsuri fără precedent pentru a combate pandemia de coronavirus. Medicii trebuie apărați și sprijiniți. Măsurile luate de stat trebuie respectate. Nu e momentul să aruncăm ironii gratuite și să ne dăm viteji. Avem nevoie de eroi, nu de martiri.

Dacă poți ajuta:

Donații Spitalul Județean de Urgență Craiova:
Asociația Medici pentru Viața Copiilor
Cont: RO14BRDE170SV70107691700

Donații Spitalul „Filantropia“ Craiova:
Asociația Salariaților din Spitalul Filantropia Craiova
Cont: RO64BTRLRONCRT0203608101

Donații Spitalul CF Craiova:
Asociația Împreună pe drumul spre sănătate
Cont: RO32BRDE170SV28602971700

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS