6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: Continuă mișcarea #TeatruNcasACASAteatru

Craiova: Continuă mișcarea #TeatruNcasACASAteatru

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova continuă mișcarea TeatruNcasACASAteatru cu TEATROTECA TNC şi scoate arhiva la aer, on air.

În vremuri excepționale se impun măsuri excepționale, iar în contextul actual, în care viețile ne sunt restricționate într-o mare măsură, este esențial să contrabalansăm.

Sunt aproape două săptămâni de când Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova a lansat mișcarea #teatruNcasACASAteatru prin care a transformat pagina oficială FB a teatrului într-un spațiu de joacă virtual în care zeci de mii de spectatori au interacționat până acum cu actorii Naționalului craiovean.

Continuăm demersul atât timp cât va fi nevoie. Începând de aseară, 26 martie, am deschis TEATROTECA TNC- o selecție de spectacolele din arhiva Teatrului Național “Marin Sorescu”, pe care spectatorii le vor putea urmări în regim de transmisiune live.

Spectacolele prezentate

Seria de spectacole prezentate în cadrul Teatrotecii TNC va continua după următorul program, alte spectacolele ce vor fi scoase la aer din arhivă urmând să fie anunțate pe parcurs.

  • 28.03 CARLO CONTRA CARLO de Paul Ioachim, regia Daniela Peleanu | Stagiunea 95 – 96,
  • 30.03 GAIȚELE de Alexandru Kirițescu, regia Daniela Peleanu| Stagiunea 96 – 97,
  • 01.04 O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale, regia M. Cornișteanu | Stagiunea 88 – 89,
  • 3.04 D’ALE CARNAVALULUI de I.L. Caragiale, regia Mircea Cornișteanu| Stagiunea 2001-2002,
  • 5.04 FERMA ANIMALELOR de George Orwell, regia Cristian Hadji-Culea| Stagiunea 93 – 94,
  • 7.04 MICUL INFERN de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu | Stagiunea 87 – 88,
  • 9.04 CUMETRELE de Michel Trembley, regia Petre Bokor| Stagiunea 2000 – 2001

#teatruNcasACASAteatru -Teatru în casă, casă teatru (ori acasa teatru)- a venit ca un răspuns instant la starea de incertitudine care s-a instalat brusc în viețile fiecăruia dintre noi, din nevoia de a crea o mișcare ce ar urma să ne țină pe cât mai mulți dintre noi acasă pentru binele nostru, al tuturor, să facă această perioadă de izolare mai ușor de traversat, realizând că este foarte important ca starea de spirit să fie menținută, iar un teatru are menirea aceasta în vremuri tulburi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS