2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCercetătorii de la Politehnica din Bucureşti au inventat un nou tip de dezinfectant împotriva COVID-19

Cercetătorii de la Politehnica din Bucureşti au inventat un nou tip de dezinfectant împotriva COVID-19

Un nou tip de dezinfectant eficient împotriva COVID-19 a fost inventat de cercetătorii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB). Anunţul a fost făcut vineri de rectorul UPB, Mihnea Costoiu.

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti a postat, pe pagina sa de Facebook, faptul că cercetătorii din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti au inventat un nou tip de dezinfectant. Acesta este eficient împotriva COVID-19.

„Soluţia este bazată pe produsul BLUE, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Marine Research Bucureşti şi Biotehnos Bucureşti. Noul dezinfectant poate fi produs rapid în cantităţi mari şi are impact redus asupra mediului – calităţi pe care majoritatea produselor comerciale încă nu le-au dezvoltat”, a explicat Costoiu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Produsul a fost creat de o echipă din cadrul Facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Potrivit acestuia, produsul inovator a fost creat de o echipă din cadrul Facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, formată din: prof. dr. ing. Daniela Simina Ştefan; conf. dr. ing. Daniela Istrati; conf. dr. ing. Adina Ionuţa Gavrilă; conf. dr. ing. Ioana Lacătuşu; conf. dr. ing. Matei Raicopol; as. Ioana Asofiei; tehn. Doina Bărbascu; tehn. Lidia Baciu; tehn. Camelia Curteanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS