Clubul spaniol Valencia se apropie de sfârșitul carantinei cauzată de pandemia de coronavirus. Dar îngrijorarea persistă în club, din cauza numărului mare de infectați: 25.
Cele două meciuri dintre Atalanta și Valencia din optimile Ligii Campionilor (mai ales cel din 19 februarie, de pe „San Siro”) ar fi fost punctele-cheie ale exploziei coronavirusului în zona Lombardia.
Dar, spre deosebire de clubul italian, care are doar un fotbalist atins de COVID-19, rezerva de portar Marco Sportiello, Valencia a fost puternic afectată. Are nu mai puțin de 25 de infectați, potrivit Marca. Este vorba despre 10 jucători, aproape o echipă întreagă, dar și 15 angajați ai grupării valenciene.
Dintre fotbaliști, se știu doar trei nume: Ezequiel Garay, Eliaquim Mangala și José Luis Gayà. Valencia va încheia în acest week-end perioada de carantină.
Citește și: Situație incredibilă! Trupul neînsuflețit al lui Lorenzo Sanz e de negăsit