Familia Aninni este în izolare în apartamentul din Roma de aproape trei săptămâni. Cei trei au sfaturi pentru familiile din întreaga lume care se află în aceeași situație.
De la balconul lor, cei trei membri ai familiei au stat de vorbă cu corespondentul BBC Europa, Jean Mackenzie.
Alan, Selenia și Federico nu au mai ieșit din apartament din ziua în care Roma a intrat în carantină, adică de aproape trei săptămâni. În acest timp, doar Alan a fost la cumpărături de două ori.
Alan spune că, în cea mai mare parte a zilei, fiecare membru al familiei stă în camera lui, pentru a nu se enerva unul pe altul. El și soția lui muncesc în câte o cameră, iar fiul lor își face cursurile de la școală online, în camera lui.
În cele trei săptămâni, au aflat lucruri noi despre fiecare membru al familiei.
Lui Alan îi place să facă jogging și participă la maratoane. Încearcă acum să compenseze lipsa mișcării în aer liber cu exerciții făcute acasă.
Familia Aninni a decis să fie foarte strictă în ceea ce privește regulile izolării pentru că e singura metodă prin care poate fi depășită această perioadă.
Alan spune că izolarea are și o parte bună: „Petrecem foarte mult timp în familie și asta e bine!”.
Valentina Grădinaru