7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAmenzi mult mai mari pentru încălcarea restricțiilor de circulație

Amenzi mult mai mari pentru încălcarea restricțiilor de circulație

Ministrul de Interne a anunțat, duminică seară, că vor crește substanțial amenzile pentru cei care ies din casă fără un motiv întemeiat sau fără a avea asupra lor documentele necesare. În prezent, amenda este cuprinsă între 100 și 5.000 de lei. Potrivit legii, deși polițistul aplică amenda maximă, de 5.000 de lei, persoana sancționată poate achita jumătate din minimul amenzii în 15 zile. Adică 50 de lei. Pentru evitarea acestei situații, Ministerul de Interne a crescut amenzile. În plus, a dispus că persoana amendată poate achita jumătate din sancțiunea primită în 15 zile.


Amenzile derizorii pentru persoanele care încalcă restricțiile de circulație au făcut Ministerul Afacerilor de Interne(MAI) să reacționeze. Astfel, Ministerul a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede creșterea amenzilor pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare. Potrivit OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de urgență, amenzile pentru persoane fizice sunt cuprinse între 100 și 5.000 de lei. Pentru persoanele juridice, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 70.000 de lei. 

Problema este că, potrivit Legii nr. 203/2018, persoana sancționată are dreptul de a achita jumătate din minimul prevăzut de lege în termen de 15 zile. Astfel, chiar dacă primște o amendă de 5.000 de lei, persoana sancționată poate achita 50 de lei în 15 zile.

Amenzi mult mai mari pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare

În primul rând, MAI intenționează să crescă minimul amezilor prevăzute de OUG 1/1999. Astfel, pentru persoanele fizice, amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, amenda este între 10.000 și 70.000 de lei.

În al doilea rând, nu se va achita jumătate din minimul amenzii. Se va achita jumătate din amenda primită în 15 zile. „Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator“, se arată în proiectul de ordonanță.

Potrivit acestor prevederi, cea mai mică amendă pentru nerespectarea restricțiilor de circulație ajunge la 1.000 de lei. Prevederile privind creşterea amenzilor vor intra în vigoare la trei zile după publicarea acestei ordonanţe în Monitorul Oficial.

Confiscarea bunurilor

Pe lângă amenzi, oamenii legii pot dispune și „confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție“, se mai arată în ordonanță. De asemenea, oamenii legii pot dispune interzicerea accesului în anumite locații sau suspendarea unor activități. Bunurile confiscate, care sunt cuprinse în Necesarul de bunuri în stare de urgență se atribuie direct, cu titlu gratuit. MAI și MapN sunt ministerele care întocmesc acest necesar.

Organul constatator care a dispus confiscarea bunurilor va transmite către MAI și MApN, în cel mult 24 de ore, procesul-verbal de aplicare a sancțiunii, împreună cu documentele de însoțire a bunurilor confiscate.Ulterior, se va dispune atribuirea cu titlu gratuit a bunurilor confiscate, instituțiilor sau autorităților publice, în termen de cel mult trei zile de la data primirii documentelor.

Plângerea formulată împotriva sancțiunii prin care au fost confiscate bunurile nu suspendaă atribuirea gratuită a acestora. Dacă instanța va dispune anularea procesului-verbal, va dispune achitarea unei despăgubiri bănești pentru bunurile confiscate.

În consecinţă, bunurile confiscate în baza acestui act normativ nu se supun dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS