2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvern: Ultimele hotărâri despre şomajul tehnic şi asistenţa medicală

Guvern: Ultimele hotărâri despre şomajul tehnic şi asistenţa medicală

Aseară a fost şedinţă de Guvern şi s-au luat o serie de hotărâri despre şomajul tehnic, amânarea ratelor către bănci şi în domeniul sănătăţii. Şi tot aseară a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă privind reglementarea șomajului tehnic.

Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionel Dancă, a declarat că începând de marţi, angajatorii care doresc să depună solicitări pentru decontarea plăților pentru şomajul tehnic, acoordat de stat pentru angajații care au contracte de muncă suspendate, pot depune aceste documente la Ministerul Muncii, conform dispozițiilor care vor fi emise de Ministerul Muncii, respectiv în baza unei simple declarații pe propria răspundere ce va fi pusă în transparență imediat după publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe.

De asemenea, celelalte categorii de angajați, cu alte forme de angajare, fie că vorbim de persoane fizice autorizate, interprinderi individuale, profesii liberale și alți profesioniști, vor putea, de asemenea, după publicarea în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe să depună cereri pentru îndemnizația de șomaj tehnic până la valoarea de 75% din salariul mediu brut pe economie, la Ministerul Muncii, la Agenția Națională pentru Plăți și Intervenții Sociale.

Mai multe detalii privind aplicarea acestor măsuri vor fi făcute publice marți, la Ministerul Muncii, a mai precizat Ionel Dancă.

https://www.facebook.com/watch/?v=209243197074415

Guvernul modifică OUG pentru amânarea ratelor către bănci

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat în debutul ședinței de guvern că va fi modificată ordonanța care prevede posibilitatea amânării ratelor, astfel încât la creditele ipotecare să nu fie aplicată „dobânda la dobândă” pentru lunile în care creditul este amânat. De asemenea, se prelungește perioada pentru depunerea solicitărilor, iar guvernul dă posibilitatea celor care au restanțe să își plătească datoriile înainte de a solicita amânarea ratelor.

„Sunt câteva clarificări care au fost omise. Discuța despre dobîndă la dobândă… Nu se mai capitalizează pentru creditele ipotecare. (…) . Am existins și perioada până la cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe să facă cerere către bancă”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul Ludovic Orban a prezentat cele 3 modificări care vor fi făcute în ședința de guvern.

„1. La creditele ipotecare va fi dobîndă 0. Nu există dobândă la dobândă;

2. Se prelungește termenul până la care se poate depune cererea, adică 45 de zile de la publicarea în MO, față de perioada stării de urgență precizată inițial;

3. Se dă posibilitatea ca până la momentul în care solicită amânarea, dacă au restanțe, să își aducă creditele la zi. Când solicită trebuie să nu aibă restanțe.”, a preciat premierul.

După publicarea ordonanței, ministerul finanțelor trebuie să emită norme de aplicare a legii.

Servicii medicale tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României

Guvernul a adoptat, luni seară, o Hotărâre prin care sunt reglementate o serie de măsuri în domeniul sănătăţii pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Astfel, serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea cazurilor cu COVID 19 şi a complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.

”Prima prevedere priveşte stabilirea unor măsuri pentru perioada de stare de urgenţă. Prevederile sunt importante pentru modul de reglementare a relaţiei dintre medic şi pacient, în această perioadă. Potrivit acestei HG, se prelungeşte aplicabilitatea contractului cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv Contractul cadru pentru perioada 2018- 2019 se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă”.

Nu va fi necesară folosirea cardului de sănătate

De asemenea, în această perioadă nu va fi necesară folosirea cardului de sănătate. Practic serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără cardul de sănătate. Obligaţiile pentru cei care ar fi trebuit să folosească cardul de sănătate sunt modificate în sensul în care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma de sănătate în termen de 30 de zile de la acordarea acestora.

O altă hotărâre importantă priveşte tratarea pacienţilor cu servicii medicale, materiale şi medicamente necesare pentru persoanele diagnosticate cu covid19. Pentru persoanele simptomatice cu COVID-19 se reglementează posibilitatea acordării consultaţiei la distanţă ce pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare şi pot fi acordate de medicii de familie sau de cei de specialitate din ambulatoriu”, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Alte măsuri în domeniul sănătăţii

Tot pe perioada stării de urgenţă, medicii de familie şi medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultaţii la distanţă, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultaţii/oră.

De asemenea, în vederea asigurării managementului pacienţilor simptomatici de către medicii de familie şi medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgenţă pacienţii beneficiază de consultaţii, inclusiv la distanţă, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecţia cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României, chiar dacă nu sunt asigurate.

Medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul clinic va consemna consultaţiile medicale la distanţă în fişa pacientului şi în registrul de consultaţii, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, şi va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele, inclusiv prescripţiile medicale, vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Medicul de familie poate elibera prescripţie pentru pacienţii cronici, fără o reevaluare

Medicul de familie poate emite prescripţie medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere – şi pentru medicamentele care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri erau prescrise de către medicii specialişti. Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripţie medicală fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.

”Tot în vederea reducerii contactului sau deplasării la cabinetele de familie sau la ambulatoriile de specialitate, se prelungeşte termenul de valabilitate pentru biletele de trimitere, cu 90 de zile. De asemenea, documentele necesare solicitate de CNAS pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau depunerea acestora de către altă persoană. O altă situaţie se referă la pacienţii cu boli cronice. Pentru aceştia nu mai e necesară o reevaluare a medicului specialist pentru o nouă reţetă medicală şi scrisoare medicală. Medicul de familie poate emite o noup reţetă în baza documentelor medicale care au fost deja emise pacientului”, a mai spus Dancă.

Pentru emiterea prescripţiei medicale se pot acorda consultaţii la distanţă în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private.

Se prelungeşte cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere

Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile, conform scrisorii medicale/biletului de ieşire din spital, cu excepţia medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile. Detalierea modalităţii de prescriere va fi stabilită prin norme.

Se prelungeşte cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice şi a biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, a recomandării medicale pentru dispozitive medicale şi a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.

Pe perioada stării de urgenţă se suspendă obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate şi a documentelor înlocuitoare ale acestuia.

Totodată a fost aprobată prelungirea termenelor de aplicare a actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi la Contractul-cadru, precum şi la programele naţionale de sănătate, pe toată perioada stării de urgenţă.

Actul normativ cuprinde şi o serie de reglementări referitoare la modul de finanţare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii stării de urgenţă. Astfel, pentru unităţile de specialitate care acordă servicii medicale, investigaţii paraclinice, medicamente în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, cât şi pentru unităţile sanitare care vor derula programe naţionale în perioada stării de urgenţă, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS