1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSportul, între pasiune, sacrificii și devotament

Sportul, între pasiune, sacrificii și devotament

După ce săptămâna trecută am reușit un prim interviu inedit, de acasă, cu antrenorul echipei masculine de handbal a Universității Craiova, Cătălin Popescu, de această dată ne-am gândit să schimbăm sportul. Astfel, am ajuns la Dragoș Diculescu, unul dintre cei mai importanți tineri baschetbaliști ai formației SCMU Craiova, dar și al echipei naționale a României.

Internaționalul român se află în autoizolare la domiciliu și a povestit pentru GdS cum decurge o zi din viața lui, în aceste momente. De asemenea, acesta a vorbit despre situația grea prin care trece sportul la nivel mondial, dar și despre propria formație de club și echipa națională.

GdS: Salutare, Dragoș. Ne întâlnim într-o postură nouă. Nu pe parchetul din Sala Polivalentă, ci de acasă, din fotoliu. Cum te-ai acomodat până în aceste momente cu izolarea la domiciliu?

Dragoș Diculescu: Salutare. Mă bucur că ne vedem din nou, chiar dacă o facem din circumstanțe mai speciale. Este o situație inedită. Firea noastră ne face să ne adaptăm la orice. Trebuie să ținem cont că întotdeauna dintr-o situație negativă trebuie să căutăm lucrurile pozitive. De exemplu, acum avem mai mult timp de petrecut cu familia, deoarece trebuie să stăm acasă. De asemenea, eu îmi pot continua pregătirea individuală și tactică de acasă.

Baschetul îi curge prin vene

GdS: Cum reușești să te menții cât de cât în formă pentru o eventuală reluare a campionatului?

D.D: Trebuie să înțelegem că pentru noi, tinerii, această situație nefericită nu trebuie să ne oprească din a ne dezvolta ca jucători. Această perioadă poate fi chiar benefică, pentru că dacă avem micile resurse care să ne ajute să ne pregătim, trebuie să o facem foarte bine. Eu mă antrenez normal, de două ori pe zi, cum făceam și cu echipa. Un antrenament este strict de pregătire fizică. În momentul în care am văzut că situația se înrăutățește, am fost la diferite magazine și mi-am luat materiale suficiente pentru a putea face o pregătire fizică destul de bună acasă. Spre norocul meu, pe parte de baschet, am în propria curte un mic teren de joc. Acolo îmi desfășor antrenamentul individual. Sunt în contact cu antrenorul echipei și cu jucătorii și știu că și ei se mențin în formă. Este șansa noastră, a celor tineri, să devenim din ce în ce mai buni.

GdS: Ai mai ținut legătura cu băieții din echipă? Ei ce spun despre această situație?

D.D: Am vorbit cu marea majoritatea dintre colegii mei. Pentru toți este o situație specială. Unii au norocul să aibă posibilitatea de a se antrena, ori în curte, ori în casă, alții nu. Suntem profesioniști și sunt sigur că cei tineri, trecând prin programul nostru de la Craiova, au înțeles cât de important este să muncești, pentru a te apropia și mai mult de îndeplinirea propriilor vise. Cu siguranță nu stau degeaba în această perioadă, ci din contră, lucrează așa cum pot.

„Sportiv ești în tot timpul în care desfășori această activitate”

GdS: Ce ți-a trecut prima dată prin minte când ai aflat că din cauza pandemiei veți sta acasă și veți întrerupe antrenamentele?

D.D: A fost un sentiment foarte ciudat, pentru că nu a fost un moment clar în care să știm sigur că Liga Națională se va întrerupe. Au fost câteva zile de incertitudini, cu mici semne de nesiguranță, iar antrenamentele nu au mai fost tratate chiar 100% din partea noastră. Când am aflat cu exactitate că se va închide campionatul, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă gândesc de am de făcut în continuare, pentru că nu mă puteam opri din jucat baschet. Suntem la mijlocul sezonului și nu era normal să îmi iau vacanță acum. Am rugat antrenorii să îmi ofere programe, sfaturi, ca să pot să continui cât de mult pot antrenamentele de acasă. Sportiv nu ești doar în cele două ore de antrenament. Sportiv ești în tot timpul în care desfășori această activitate. Noi nu trebuie să ne oprim dacă meciuri oficiale nu sunt. Suntem baschetbaliști, aceasta este pasiunea noastră și, totodată, job-ul nostru.

GdS: Unde te-ai autoizolat în această perioadă? Ai rămas la Craiova?

D.D: Din păcate am fost forțat să părăsesc Craiova, deși mi-aș fi dorit să rămân, sperând că se vor relua antrenamentele. Însă, am hotărât să mă întorc la mine acasă, în București. Aici am acest teren în curtea proprie și chiar și obiecte care mă ajută la pregătirea fizică. În Craiova nu mai puteam merge la sala de forță sau să alerg, așa că asta a fost cea mai bună decizie.

„Îmi doresc din tot sufletul să se reia campionatul”

GdS: Crezi că va mai exista vreo șansă să se reia campionatul?

D.D: Îmi doresc din tot sufletul să se reia, pentru că noi avem lucruri pe care nu le-am terminat. Se încropea o echipă frumoasă, noi ne pregăteam zi de zi, iar nivelul maxim l-am fi atins fix în momentul play-off-ului. Noi nici nu am avut șansa să ne atingem maximul nostru de potențial al echipei.

GdS: Te-ai gândit vreodată în această perioadă la viitorul tău? Dacă nu s-ar mai continua acest sezon, ai vrea să mai rămâi la Craiova?

D.D: Este o situație foarte ciudată. Nici nu știu ce echipe vor mai rămâne în Liga Națională din cauza impactului economic pe care l-a cauzat acest virus. Nu mă pot gândi în acest moment ce voi face sezonul viitor, știind că anul acesta nu mi-am îndeplinit toate dorințele. Mai mult de atât, nimeni nu îți poate spune de acum ce se va întâmpla, care sunt bugetele, cine va mai rămâne, câte echipe vor mai rămâne în ligă etc.

Echipa națională, locul de dezvoltare al tinerelor talente

GdS: Facem puțin trecerea la echipa națională. Până în acest moment, România s-a întâlnit cu Spania și Israel în preliminariile Eurobaschet, iar ambele partide s-au încheiat cu același deznodământ, înfrângere. Cum au fost cele două partide? Se putea obține mai mult de atât?

D.D: Având în vedere că suntem o națională întinerită, s-a observat că în ultimul timp s-a încercat o schimbare de generații. Lucrul acesta face ca noi să avem nevoie de timp și de mai multe meciuri jucate împreună. Am arătat în mai multe porțiuni de joc că putem să ne luptăm de la egal la egal cu marile puteri ale Europei. Când joci cu Spania sau Israel, nu îți permiți să evoluezi la capacitate maximă doar trei sferturi. Dacă cinci minute de joc nu prezinți același randament, ei te vor face să plătești. Cu Israelul am scăzut nivelul de intensitate în ultimul sfert, iar acest lucru ne-a costat. Dacă vom reuși să ne concentrăm și să acoperim acele goluri pe care le avem în comparație cu echipele mari, vom putea obține și rezultate satisfăcătoare.

GdS: Cum vezi tu cele trei adversare din grupă? Este Spania cea mai puternică formație, sau pot emite pretenții și Israelul și Polonia?

D.D: Situația este complicată, pentru că fiecare echipă are jucători foarte buni, dar niciodată nu se știe dacă se prezintă cu ei la meciuri. Dacă Spania vine cu jucătorii de top, este de departe principala favorită. Polonia a venit cu cei mai buni jucători, iar acest lucru îi face destul de puternici. Toate echipele au șansa lor. De asemenea, și noi ne jucăm șansa, pentru că nu avem nimic de pierdut. Celorlalte echipe trebuie să le fie frică de noi, pentru că de fiecare dată când intrăm pe teren, dăm tot ce este mai bun din noi.

Dragoș invită oamenii la mișcare

GdS: Ai vreun mesaj sau vreun gând pentru toți cei care sunt obligați să treacă prin aceste vremuri?

D.D: Cu toții trebuie să ascultăm de autorități și să stăm în casă, izolați. Trebuie să fim sănătoși și să avem grijă de cei mai slabi. Faptul că stăm în casă nu înseamnă să stăm și să nu facem nimic. Fiecare își poate găsi modul lui de a practica anumite activități. Doar pentru că suntem obligați să stăm izolați, asta nu înseamnă că trebuie să ne blocăm toate activitățile.

Citește și: Cristina Neagu donează banii obținuți din vânzarea tricourilor CN8

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS