2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalGaz Metan Mediaş a intrat în „avarie“. Clubul trece în şomaj tehnic

Gaz Metan Mediaş a intrat în „avarie“. Clubul trece în şomaj tehnic

Jucătorii, antrenorii şi ceilalţi angajaţi ai clubului de fotbal Gaz Metan Mediaş intră în şomaj tehnic ca urmare a problemelor financiare provocate de pandemia de coronavirus. Anunţul a fost făcut, astăzi, într-o conferinţă de presă, de către Ioan Mărginean, administrator special şi preşedinte al grupării aflate în reorganizare.

„Trecem printr-o situaţie specială pe care nu şi-a dorit-o nimeni. Dar trebuie să fim solidari şi încrezători că vom trece toţi peste ea. Noi am plătit salariile pe lunile ianuarie şi februarie integral. Am plătit toate contribuţiile la stat şi avem certificat fiscal zero. Deci noi nu avem acum nicio problemă. Nu putem să ne facem un plan financiar pentru această perioadă grea care nu ştim cât va dura. Şi atunci ne-am luat o măsură de precauţie. Am cerut administratorului judiciar să avizeze planul de intrare în şomaj tehnic, începând cu mine. Avem 27 de jucători în lot la echipa mare şi 38 de angajaţi. Deci noi am fost de bună credinţă, am plătit salariile la zi, dar nu ştim încotro să o apucăm. Aşa că am zis să fim toţi solidari în această perioadă, atât cât durează, o lună, două… Azi depunem la ITM cererea prin care tot personalul intră în şomaj tehnic conform ordonanţei Guvernului“, a spus Mărginean.

E obligatoriu să se reia campionatul, altfel sunt probleme mari

„Am luat această decizie după o analiză profundă a tot ceea ce înseamnă partea financiară, administrativă şi sportivă. Asta având în vedere că suntem organizaţi ca societate non-profit şi că la Judecătoria Sibiu s-a depus cererea de ieşire din insolvenţă cu plata anticipată în urmă cu 11 luni. În 25 martie trebuia să se pronunţe tribunalul privind ieşirea din reorganizare, mai ales că nu mai apăruse nicio contestaţie. Dar, din păcate, a apărut această stare de urgenţă şi s-au suspendat toate procesele. Iar în aceste condiţii, din punct de vedere financiar au apărut multe probleme pe care nu le putem controla la acest moment. Respectiv nu ştim dacă se va relua campionatul şi dacă se vor mai disputa meciurile rămase.

Dacă nu se joacă, asta ar însemna o pierdere pentru club de 270.000 de euro. De asemenea, nu am reuşit la acest moment să ne creionăm pentru sezonul următor un buget din sponsorizări, contracte publicitare… toate erau în derulare şi se încheiau, iar acum trebuia să discutăm pentru sezonul următor. Sperăm să disputăm meciurile rămase şi apoi clubul va achita din tot ce produce bonusurile financiare şi contractele fiecărui jucător“, a adăugat preşedintele ardelenilor, citat de Agerpres.

Sunt probleme cu fotbaliștii străini

Ioan Mărginean e explicat că încearcă să rezolve problemele jucătorilor străini care au rămas în România în această perioadă.

„Sunt 4 jucători străini care locuiesc la hotelul clubului, Ricardo Cecilia Batista, Thomas Juel Nielsen, Michael Diakota şi Nasser Chamed. Noi le-am propus să îi mutăm în oraş în două apartamente pe care le plăteşte clubul, pentru că e greu să fie izolaţi la hotel. Încercăm să îi ajutăm cu tot ce putem. Mai avem şi problema lui Lukas Droppa, a cărui soţie este în Cehia şi urmează să nască. Noi încercăm să ajutăm pe toată lumea în această perioadă“, a menţionat el.

Măsura Guvernului, îmbrățișată cu drag

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Statul va asigura sportivilor, a căror activitate este afectată de criza pandemiei COVID-19, un venit minim de 75% din salariul aferent contractului individual de muncă sau contractului de activitate sportivă, plafonat la nivelul a 75% din câştigul salarial mediu brut pe economie, conform ordonanţei Guvernului.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS