Managerul Institutului Matei Balș din București, doctorul Adrian Streinu Cercel, a confirmat că cinci cadre medicale au fost depistate pozitiv cu Covid 19. Este vorba despre doi medici, o asistentă medicală, o biochimistă şi o infirmieră.
„Un medic este simptomatic, toţi ceilalţi sunt asimptomatici. Sunt internaţi”, a precizat Streinu-Cercel pentru Agerpres.
Întreg personalul medical al Institutului Matei Balș va fi testat acum pentru coronavirus.
Din datele centralizate până pe 1 aprilie, un număr de 357 de cadre medicale sunt infectate cu COVID-19.
Mai bine de jumătatea din cadrele medicale infectate sunt la Spitalul Județean din Suceava unde o serie de erori a conducerii unității a dus la contaminarea în masă a personalului.