În localităţile rurale din Dolj se dezinfectează cel mai mult cu clor. Primarii spun că până şi clorul este greu de găsit, iar soluţiile necesare dezinfectării sunt un moft. Drept urmare, la sate dezinfecţia s-a făcut la primărie, la dispensar, la căminul cultural, la fântâni şi mai puţin sau chiar deloc pe drumurile publice. Fiecare administraţie locală şi-a folosit angajaţii proprii ca să se ocupe de dezinfecţia din localitate. Foarte puţini primari au avut banii necesari să încheie contract cu o firmă specializată. Se merge pe principiul fiecare se descurcă aşa cum poate şi cu ce are.
În comuna Vârtop, primarul spune că a făcut parţial o dezinfecţie în localitate cu ajutorul unei pompe de mână şi clor.
Şi în comuna Sălcuţa, tot clorul este dezinfectantul folosit. Locurile dezinfectate sunt cam aceleaşi, primărie, şcoală, cămin cultural.
UAT-urile limitrofe Craiovei extind dezinfecţia la blocuri
În localitatea doljeană Malu Mare, primăria are în plan dezinfectarea blocurilor, fiindcă Ordonanţa Militară nr. 4 obligă administraţiile locale să dezinfecteze periodic spaţiile comune din scările blocurilor. Din păcate, sunt lăsate deoparte drumurile publice din localitate.
Substanţele se achiziţionează greu, dezinfecţiile se fac cu întârziere
Sunt şi primari care spun că greutatea cu care pot procura dezinfectanţi sau banalul clor i-a făcut să întârzie dezinfecţia în localitate. Drept urmare, până acum au luat măsuri de igenizare şi dezinfecţie doar în primărie şi în alte câteva unităţi.
Lipsa banilor mai acută decât lipsa clorului
Alţi primari se plâng că nu au banii necesari efectuării unei dezinfecţii la nivelul întregii localităţi. Lipsa fondurilor de la buget este mai acută decât lipsa clorului sau alţi dezinfectanţi.
Alte localităţi au apelat la firme specializate şi dezinfectează şi drumurile
În comuna Mârşani, primăria urmează să achiziţioneze clor şi va începe şi dezinfecţia drumurilor comunale.