2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalA început să se instaleze frica și în Belarus. Suporterii nu vor să mai asiste la meciuri

A început să se instaleze frica și în Belarus. Suporterii nu vor să mai asiste la meciuri

Suporterii mai multor echipe din Belarus au decis să nu mai meargă la meciurile din campionatul intern. Asta după înregistrarea primelor două decese din cauza noului coronavirus, informează L’Equipe, citat de Agerpres.

Belarus este singura ţară din Europa în care partidele de fotbal din campionatul naţional se dispută în continuare, cu spectatori în tribune. De la debutul crizei, preşedintele Aleksandr Lukaşenko, aflat în funcţie din 1994, a refuzat măsuri de izolare. Săptămâna trecută a declarat că totul este o „psihoză”, afirmând că panica este mai periculoasă decât virusul în sine.

Site-ul de specialitate Footballski a anunţat miercuri că suporterii echipelor Dinamo Minsk, Dinamo Brest şi Neman Grodno, urmaţi joi pe cei ai altor formaţii, între care BATE Borisov, Şahtior Soligorsk şi mai ales FK Vitebsk, unde se află centrul epidemiei din Belarus, au decis să nu se mai deplaseze la partidele echipelor lor. Asta indiferent dacă acestea se dispută acasă sau în deplasare.

Sursa citată adaugă că suporterii i-au îndemnat totodată pe oameni să rămână la casele lor.

Potrivit agenţiei TAAS, care citează Ministerul Sănătăţii de la Minsk, în Belarus s-au înregistrat până acum 163 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi două decese, primul dintre ele produs marţi, la Vitebsk.

Citește și: EXCLUSIV / Pavel Badea: Obiectivul nostru major este să avem grijă de sportivi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS