2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrei olteni, amendaţi şi introduşi în carantină

Trei olteni, amendaţi şi introduşi în carantină

Peste 500 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din judeţul Olt, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, au fost efectuate peste 2600 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării. Polițiștii au depistat 3 persoane care au încălcat această măsură, fiind sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 25.100 de lei și au fost conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, cu plata cheltuielilor aferente.

Au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 198.800 lei.

Atragem atenția că sancțiunile au fost majorate semnificativ, prin modificarea OUG 1/1999. Până acum, cetățenii care erau sancționați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De astăzi, amenzile vor fi cuprinse între 2000 și 20.000 lei.

Cetățenii județului să aibă în vedere prevederile Ordonanțelor Militare emise privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19. Respectați cu strictețe și responsabilitate măsurile impuse și să circulați numai pentru motivele excepționale invocate în actele normative amintite. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS