7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCâte persoane au intrat în țară, în ultimele 24 de ore

Câte persoane au intrat în țară, în ultimele 24 de ore

Câte persoane au intrat în țară. În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 17.800 persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 12.100 mijloace de transport, informează Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 9.300 persoane cu 6.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 8.500 persoane cu 5.300 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.400 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 8.800 de persoane şi 6.400 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 5.900 de persoane cu 4.000 mijloace de transport.

Formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS