Primăria Municipiului Târgu Jiu a oferit parohiilor din oraș corturile necesare organizării tuturor evenimentelor legate de sărbătorile pascale.
Fiecare biserică din municipiul Târgu Jiu va avea un cort instalat la intrare. Acesta va fi util pentru a delimita mai ușor un spațiu de unde vor putea fi luate paștile, dar și pentru protecție în caz de ploaie. Corturile vor fi deschise în zilele de vineri și sâmbătă. Personalul care va distribui paștile va purta măști și mănuși de protecție. Va fi păstrată distanțarea socială. Cei care nu se vor putea deplasa la zonele speciale, paștile vor fi distribuite de către voluntari, echipați cu ecuson ștampilat și echipamente de protecție, mască și mănuși.
„Ca urmare a consultărilor cu Ministerul Afacerilor Interne, Patriarhul României a aprobat o serie de îndrumări referitoare la slujbele de Florii, din Săptămâna Mare și de Sfintele Paști, în condițiile stării de urgență. În săptămâna Sfintelor Patimi nu are loc slujba Sfântului Maslu de obște, pentru a se evita formarea unui grup mare de persoane. Spovedania și împărtășirea credincioșilor se pot săvârși, în continuare, doar la domiciliu. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă și vin, numită “paști”, va fi sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, și va fi ambalata igienic în pachete închise“, a anunţat Biserica Ortodoxă română.
Paşte distribuit în locuri special amenajate
Vineri și sâmbătă, ”paștile” vor fi distribuite gratuit credincioșilor în locuri special amenajate din afara lăcașurilor de cult. Accesul la aceste locuri speciale se va asigura vineri și sâmbătă, respectând aceleași reguli sanitare ca în magazinele alimentare: mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat. Pentru credincioșii vârstnici și bolnavi, ”paștile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari vineri, sâmbătă sau în prima zi de Paști. Voluntarii vor purta măști, mănuși și un ecuson nominal semnat și ștampilat de fiecare parohie. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă, 18 aprilie 2020, și va fi distribuită delegațiilor eparhiilor. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuși și ecuson, vor primi Sfânta Lumină și o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită și care vor aștepta numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare. În Vinerea Mare, seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată doar o singură dată, de către slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor mireni. Slujba Învierii Domnului, la care nu vor participa credincioși mireni, va începe în afara lăcașului de cult, la ora 00.00. În prima zi de Paști, începând cu ora 06.00, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioșilor vârstnici și bolnavi ”paștile”, precum și pachetele cu daruri alimentare“, conform măsurilor anunțate de către Biserica Ortodoxă Română.