6.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat cercetat după ce a prezentat o adeverință falsă

Bărbat cercetat după ce a prezentat o adeverință falsă

Un bărbat de 54 de ani, din orașul Bălcești este cercetat după ce a prezentat polițiștilor din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Măciuca o adeverință falsă din care reieșea că deplasarea o face în scop profesional.

Din primele informații oferite de reprezentanții IPJ Vâlcea, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Măciuca au oprit, ieri, pentru control, pe raza comunei Făurești, un autoturism. În momentul în care i-au fost solicitate, pasagerului din autoturism, documentele justificative privind deplasarea sa, conform Ordonanțelor Militare în vigoare, bărbatul de 54 de ani, din orașul Bălcești, a prezentat o adeverință permanentă din care reieșea faptul că, acesta este angajat al unei societăți, iar deplasarea o efectuează în scop profesional.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu figurează ca angajat al societății respective.

În cauză se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS