2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj12 persoane cu Covid în Romanești. Oamenii au mințit autoritățile

12 persoane cu Covid în Romanești. Oamenii au mințit autoritățile


12 persoane din cartierul craiovean Romanești au fost testate pozitiv pentru coronavirus. Este vorba despre membrii unei familii de romi întorși în țară din Anglia și care ar fi trebuit să se afle în izolare. Membrii familiei au încălcat mai multe prevederi legale, de la fals în declarații la nerespectarea măsurii izolării. În plus, unii dintre ei au devenit agresivi la spital, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordine. Cu toate acestea, până marți după-amiază, nu fusese aplicată nicio sancțiune. 

Din izolare, cu copilul la Urgențe

Inițial, surse GdS au transmis informația că un copil de 5 luni ar fi fost transportat cu izoleta la spital. Ulterior, surse medicale de la SJU Craiova ne-au informat că, de fapt, copilul de 5 luni a ajuns, prima dată, la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) a spitalului județean. Copilul nu a fost transportat cu izoleta, ci femeile s-au prezentat cu acesta direct în urgență, deși ar fi trebuit să rămână în izolare.Mai mult decât atât, conform medicilor de la SJU, femeile au mințit la triajul epidemiologic, ba chiar au completat formularul cu informații false. Mai exact, au ascuns că au venit recent din străinătate și că s-ar afla în izolare. De altfel, nu este prima dată când cadrele medicale de la SJU Craiova se confruntă cu declarații mincinoase. În urmă cu câteva zile, o altă femeie a mințit la triaj. Ulterior, când medicul a intenționat să sune autoritățile pentru a verifica, a recunoscut că mai avea două zile de stat în izolare.

Deși însoțitoarele copilului de 5 luni nu au spus adevărul, medicii și-au luat măsurile de precauție și au tratat cazul drept suspect. Copilului i-au fost recoltate probe la SJU Craiova, apoi a fost transportat la spitalul suport „Filantropia“, la secția de Pediatrie, până la sosirea rezultatelor. Managerul „Filantropia“, Liviu Radu, confirmă că, în momentul aflării rezultatelor, copilul se afla în izolare la acest spital, conform circuitului. Abia după rezultatul pozitiv a fost trimis la Spitalul de Boli Infecțioase.

Pacienții au făcut scandal la Infecțioase

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a declanșat ancheta epidemiologică, dar s-a lovit de lipsa de cooperare a celor două femei, conform surselor GdS. Însoțitoarele copilului au mințit inițial autoritățile, spunând că nu mai sunt alte persoane cu care ar fi intrat în contact. A fost nevoie de intervenția poliției. Cu greutate, cele două femei au recunoscut, până la urmă, că mai sunt încă nouă persoane acasă. Marți seară, acestea au fost transportate la spital cu autospeciala ISU. Asimptomatice, persoanele în cauză au început să facă scandal, spunând că nu au nimic și că nu vor să rămână la spital. Oamenii au început să dea cu pumnii și cu picioarele în uși. Din cauza atitudinii ostile, a fost cerut sprijinul forțelor de ordine, care s-au echipat în combinezoane pentru a putea interveni. Reprezentanții poliției spun doar că pacienții ar fi fost agresivi verbal și că nu a fost dată nicio sancțiune.

Legi încălcate, nicio sancțiune

Reprezentanții IPJ Dolj menționează că, pentru distrugere, ar fi trebuit, în orice caz, depusă o plângere de către reprezentanții unității medicale. Poliția spune, însă, că până miercuri, la ora 14.00, nu ar fi existat nicio sesizare cu privire la acest caz de la DSP Dolj, de la SJU Craiova sau de la Spitalul de Infecțioase. Nici cu privire la acte de violență sau distrugere, nici cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor. Am întrebat DSP Dolj dacă a depus o sesizare cu privire la nerespectarea măsurii izolării și zădărnicirea combaterii bolilor în cazul femeilor care au ieșit din casă și au mers la UPU. Nu am primit un răspuns până la închiderea ediției.

În prezent, toți cei 12 membri ai familiei sunt internați în spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS