0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSepp Blatter: Organizarea CM 2022 ar trebui să-i fie retrasă Qatarului

Sepp Blatter: Organizarea CM 2022 ar trebui să-i fie retrasă Qatarului

Organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2022 ar trebui să-i fie retrasă Qatarului pentru a fi încredinţată, de preferinţă, Statelor Unite, a sugerat Sepp Blatter, fost preşedinte al FIFA, într-un interviu pentru Sport Bild, informează Agerpres.

Suspiciunile legate de atribuirea CM 2022 Qatarului au fost relansate de procurorii americani în urma unei anchete ce a menţionat corupţia unor membri ai FIFA. Blatter, care are 84 de ani, a explicat că organizarea turneului ar putea fi atribuită „Germaniei, însă asta ar însemna două ediţii consecutive în Europa după cea din 2018 în Rusia. Japonia este şi ea o posibilitate, dar mă gândesc la Statele Unite. Ei oricum organizează ediţia din 2026 (împreună cu Mexic şi Canada – n. r.) şi au deja experienţa celei din 1994“.

Elveţianul a declarat deja că a existat un acord pentru ca SUA să găzduiască Mondialul din 2022, însă „o intervenţie politică la cel mai înalt nivel“ a făcut ca balanţa să se încline în favoarea Qatarului.

Blatter susţine că acordul care prevedea ca SUA să organizeze CM 2022 a eşuat din cauza amestecului lui Nicolas Sarkozy, pe atunci preşedintele Franţei, care a luat masa cu Michel Platini, în acea perioadă membru al Comitetului Executiv al FIFA. Platini a afirmat că s-a hotărât să voteze pentru Qatar încă dinaintea acestui prânz cu Sarkozy.

Blatter şi-a pierdut funcţia după ce a fost suspendat pe 8 octombrie 2015, apoi condamnat pe 21 decembrie în acelaşi an de Comisia de etică a FIFA în legătură cu o plată suspectă de 1,8 milioane de euro către Platini, fost preşedinte al UEFA, pentru o activitate de consiliere.

Citește și: Mirel Rădoi, către suporteri: E nevoie de răbdare, grijă și responsabilitate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS