Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atenționat joi Guvernul că ‘măsura suspendării contractelor RCA ar putea avea ca efect creșterea primelor de asigurare RCA la nivelul întregii piețe din România’, se arată într-o comunicare oficială obținută de HotNews.ro. ASF susține că această creștere a prețurilor s-ar putea produce „ca urmare a necesității transferării costurilor suspendării contractelor RCA în costurile viitoarelor cotracte încheiate”, dar și din cauza daunelor din „evenimente în care ar putea fi implicate vehicule neasigurate sau cu contracte RCA suspendate”.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a trimis joi, 16 aprilie, către Guvern și Ministerul Transporturilor un proiect care vizează suspendarea contractelor RCA pe perioada stării de urgență pentru anumite firme afectate de pandemia COVID-19.
În scrisoarea oficială, care însoțește proiectul și anexele procedurii de suspendare a contractelor RCA, ASF trage și un semnal de alarmă – măsura ar putea avea ca efect creșterea prețurilor RCA.
„Totodată, atragem atenția că această măsură a suspendării contractelor RCA ar putea avea ca efect creșterea primelor de asigurare RCA la nivelul întregii piețe din România, ca urmare a necesității transferării costurilor suspendării contractelor RCA în costurile viitoarelor cotracte încheiate sau ca urmare a necesității de suplimentare a costurilor de finanțare a Fondului național de protecție, rezultate din eventuala creștere a despăgubirilor acordate de către BAAR în urma producerii unor evenimente în care ar putea fi implicate vehicule neasigurate sau cu contracte RCA suspendate.„, se arată în comunicarea ASF către Ministerul Transporturilor, condus de Lucian Bode.