2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRâmnicu Vâlcea: Lucrările de reabilitare din Colonie Nuci, aproape de finalizare

Râmnicu Vâlcea: Lucrările de reabilitare din Colonie Nuci, aproape de finalizare

Primăria Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, a desfăşurat încă din luna martie, mai multe activităţi în Colonie Nuci menite să îmbunătăţească aspectul acestei zone şi să crească confortul locuitorilor.

În acest sens s-au făcut o serie de lucrări:

  • s-au reabilitat trotuare pe o lungime de aproximativ 200 m,
  • s-au făcut reparaţii pe mai multe străzi,
  • s-au montat garduri şi gărduleţe de delimitare a spaţiilor verzi,
  • s-a amenajat o parcare în faţa farmaciei,
  • s-a reabilitat parcarea din vecinătatea şcolii,
  • s-au reparat şi montat băncuţe,
  • s-au revopsit echipamentele de la locul de joacă. Lucrările se vor finaliza în următoarele zile.

Cartierul de la marginea de Sud a municipiului face obiectul proiectului ”Dezvoltare locală în comunităţi marginalizate. Componenta 1 – Colonie Nuci”, aflat în faza de contractare la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în vederea obţinerii unei finanţări europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Valoarea totală a proiectului este de peste 8.250.000 de lei, din care contribuţia locală, în procent de doar 2%, este de 165.000 de lei.

Intervenţiile ce urmează a fi derulate constau în:

  • ridicarea unui Centrul social, educaţional şi recreativ,
  • amenajarea de zone verzi şi grădini, de spaţii dedicate pentru copii, vârstnici sau pentru fitness,
  • precum şi a unor scuaruri,
  • modernizări ale spaţiilor exterioare ale şcolii din zonă,
  • realizarea de branşamente de apă,
  • reabilitarea arterelor de circulaţie şi a aleilor pietonale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS