1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentLider al lumii interlope din Timişoara, acuzat că a ordonat uciderea unui jurnalist

Lider al lumii interlope din Timişoara, acuzat că a ordonat uciderea unui jurnalist

Lucian Adrian Boncu, lider al lumii interlope din Timişoara, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a ordonat unor apropiaţi să-l împuşte pe jurnalistul Dragoş Boţa, editorul şef al publicaţiei pressalert.ro, potrivit agerpres.

Lucian Adrian Boncu şi un complice al său, R.B., sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

În acest caz este implicat şi un poliţist, care l-ar fi ajutat pe Lucian Boncu cu informaţii confidenţiale despre ancheta DIICOT, el fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromiterea intereselor justiţiei.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe 13 ianuarie 2020, procurorii au trimis în judecată mai mulţi membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri, care se ocupa cu vânzarea de cocaină în municipiul Timişoara. Nucleul acestui grup l-au reprezentat mai mulţi exponenţi ai lumii interlope din oraş, care de-a lungul timpului au fost implicaţi şi în alte activităţi infracţionale comune (şantaje, reglări de conturi, extorcări). Protecţia acestei grupări era asigurată de Lucian Boncu, lider marcant al lumii interlope din municipiul Timişoara.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor în raport de alte fapte şi inculpaţi.

Din cercetări a reieşit că, în cursul anilor 2018 – 2019, Lucian Boncu a iniţiat demersuri pentru intimidarea şi agresarea jurnalistului Dragoş Boţa, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau evenimente cu caracter infracţional la care participase Boncu, dar şi conexiuni ale interlopului cu diferite medii din administraţia publică locală.

Jurnalistul a publicat un articol în care relata despre audierea lui Boncu într-un dosar de trafic de droguri

În acest context, pe 9 septembrie 2019, jurnalistul a publicat un articol, în care relata despre audierea lui Boncu într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT – Structura Centrală. Profund iritat de acest articol, Lucian Boncu s-a întâlnit pe 10 septembrie 2019, într-un restaurant din localitatea Chişoda, cu doi dintre apropiaţii săi – G.N. şi I.D. -, precum şi alţi doi tineri, identificaţi în persoana suspecţilor M.R.C. şi M.E.C.

„Cu ocazia respectivei întâlniri, suspectul B.L.A. (Boncu Lucian Adrian – n.r.) a încercat să-l determine pe suspectul G.N. ca acesta, împreună cu cei doi prieteni ai săi, să-l împuşte pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromiţătoare scrise de acesta la adresa suspectului B.L.A. În acest scop, suspectul B.L.A. s-a folosit de autoritatea sa asupra suspectului G.N. şi i-a predat acestuia, în vederea folosirii în agresiune, un pistol calibrul 7,65 mm, promiţând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori şi le va face cadou şi pistolul astfel furnizat. Pistolul în litigiu îi aparţinea suspectului B.L.A. şi fusese dat în păstrare de acesta suspectului R.B. pentru a evita astfel o eventuală depistare a acestuia cu ocazia unei percheziţii domiciliare.

În acest context, la solicitarea suspectului B.L.A., la data de 10.09.2019, suspectul R.B. a adus pistolul din municipiul Caransebeş în municipiul Timişoara şi i l-a predat lui G.N., cu ocazia întâlnirii de la restaurant. Facem precizarea că pistolul în litigiu este o armă de foc letală fabricată în Turcia şi este folosit cu precădere în spaţiul balcanic, fiind lipsit de elemente de identificare specifice, care să permită verificarea traseului armei de la producător la deţinător”, susţin procurorii DIICOT.

Tot cu aceeaşi ocazie, la solicitarea lui Boncu, unul dintre apropiaţii acestuia s-a deplasat împreună cu cei doi tineri în zona unde ştiau că se află locuinţa jurnalistului, în vederea efectuării unei recunoaşteri în teren.

La acel moment, aceştia s-au arătat reticenţi, ca urmare a observării în zonă a unui autoturism, despre care au crezut că aparţine organelor de poliţie, motiv pentru care au abandonat demersul infracţional.

De altfel, G.N. i-a transmis poliţistului I.D., prin intermediul unei aplicaţii mobile, şi o poză cu autoturismul respectiv, cerându-i să-l verifice în baza de date a poliţiei, pentru a fi siguri că nu era o maşină folosită de organele de poliţie.

Citește continuarea pe agerpres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS