11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Tânăr reţinut pentru violenţă în familie

Vâlcea: Tânăr reţinut pentru violenţă în familie

Polițiștii din Bălcești au reținut pe o perioadă de 24 de ore, un tânăr de 19 ani, din oraș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și furt.

Polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență, de o femeie de 33 de ani, din Ghioroiu, cu privire la faptul că, nepotul acesteia, cu care locuiește, a agresat-o fizic.

Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă.

În fapt, tânărul de 19 ani, ar fi agresat-o fizic pe mătușa sa, dar și pe concubina lui în vârstă de 19 ani, ar fi distrus mai multe bunuri din locuință și ar fi sustras telefonul mobil, mătușii sale, după care a fugit din locuință, nefiind identificat la fața locului.

Atât mătușa cât și concubina au refuzat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Până la urmă tânărul a fost identificat, iar ieri, în urma probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore, a tânărului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS