Confederaţia europeană de volei (CEV) a anunţat, printr-un comunicat postat pe site-ul său oficial, că toate competiţiile continentale, suspendate din cauza pandemiei de coronavirus, sunt anulate definitiv în acest sezon.
„Consiliul de administraţie al CEV a convenit să anuleze restul cupelor europene 2020, între care şi Super finalele (masculină şi feminină) ale Ligii Campionilor, programate la Berlin, pe 16 mai’‘, a explicat federaţia.
CEV a anunţat, totodată, punerea în aplicare a unui plan de ajutor în valoare de 11,5 milioane euro în favoarea voleiului european, informează Agerpres.
Citește și: Sindicatul „ceartă” federaţia pentru lipsă de transparenţă şi dialog