6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEXCLUSIV / Horațiu Stănescu: Suntem pregătiți să dăm drumul la fotbal în orice moment!

EXCLUSIV / Horațiu Stănescu: Suntem pregătiți să dăm drumul la fotbal în orice moment!

Președintele AJF Dolj, Horațiu Stănescu, a explicat pentru GdS care va fi viitorul fotbalul județean. Asta ținând cont de pandemia de coronavirus și după ridicarea stării de urgență. Pentru început, acesta a subliniat ideea că perioada de întrerupere sportivă nu a însemnat sub nicio formă inactivitatea forului. Din contră!

„Nu am avut liber deloc! Am lucrat normal, dar fără public. Am lucrat și sâmbăta, dar și duminica uneori. Cu Comitetul Executiv am ținut legătura prin telefon non-stop. Eu am fost în fiecare weekend pe teren, în județ, ca să nu-i aduc pe ei aici. Am fost în județ, dar cu luarea măsurilor ce se impuneau – am anunțat și Poliția și Jandarmeria de traseele mele și am stat de vorbă cu președinții de cluburi. Majoritatea, și când spun asta mă refer la un procent foarte mare, abia așteptă să începem. În sensul ăsta am o hârtie cu semnăturile și ștampilele reprezentanților cluburilor“, a declarat Horațiu Stănescu.

„Trebuie să fim în legalitate cu totul“

Întrebat când am putea auzi primul fluier în județ, președintele AJF Dolj a subliniat ideea că fotbalul va fi reluat doar când va fi primit OK-ul autorităților.

„Noi suntem pregătiți să dăm drumul la fotbal în orice moment, dar cu respectarea legilor în vigoare. Urmărim foarte atent ce se întâmplă. Până nu se ridică starea de urgență, nu va fi nicio mișcare. Noi ne-am făcut niște scenarii, dar trebuie să așteptăm ziua de 15 mai, când s-ar ridica starea de urgență. Totul depinde și de măsurile luate de către autorități după ridicarea stării de urgență. Trebuie să se dea drumul la manifestările culturale, sportive, etc. Dar dacă se va da drumul la hoteluri și magazine cred că nu se va da drumul și la fotbal. Mai ales că fotbalul presupune o activitate în aer liber.

Noi avem deja semnăturile conducătilor de cluburi, care sunt de acord să se reia activitatea fără spectatori. O să vedem dacă ni se va da voie cu 50 sau 100 de inși în incita bazei sportive. Mă gândesc că vor fi 100, pentru că zona noastră a fost destul de ferită de necazurile create de coronavirus. Trebuie să fim în legalitate cu totul“, a punctat Horațiu Stănescu.

Se va începe cu etapa de Cupa României

Horațiu Stănescu a detaliat planul AJF-ului privind reluarea competițiilor de seniori. Șeful AJF Dolj a menționat că la juniori nu se poate pronunța, pentru că „totul depinde când se vor relua școlile“.

„M-a sunat Răzvan Burleanu acum două săptămâni și i-am spus că dorința noastră este să se încheie pe teren campionatele. Am făcut un sondaj printre membrii afiliați și majoritatea susțin să începem cu etapa de Cupa României. Acolo, din 16 echipe 14 sunt formații din Liga a IV-a. Ca să se dezmorțească putem să jucăm etapa de Cupă și la două zile după ce se ridică starea de urgență.

Apoi, din weekendul următor o să dăm drumul la jocurile de Liga a IV-a și a V-a. Mă întreba Răzvan că nu avem nevoie de o perioadă mai mare de antrenamente? I-am spus că nivelul este de amatori la noi și că nici înainte echipele nu se omorau cu antrenamentele. Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem asta. La juniori nu putem să spunem nimic momentan, pentru că acolo e o situație mai complicată. Până nu încep școlile nu putem vorbi de fotbal“, a spus președintele AJF Dolj.

„Nu vrem să băgăm multe etape intermediare“

Conducătorul fotbalului doljean a punctat că nu își dorește să organizeze etape intermediare, pentru că mulți jucători sunt la serviciu în timpul săptămânii.

„Pașii sunt următori: cum se va ridica starea de urgență noi vom organiza un Comitet Executiv în care vom analiza toate situațiile. Sincer, nu cred că se vor da dispoziile atât de rapid încât să începem în weekendul acela, pe 17 mai. Eu aș fi fericit dacă am începe pe 24, aș fi bucuros dacă ar fi pe 31 și aș fi mulțumit să-i dăm drumul la treabă și în iunie.

Nu vrem să băgăm multe etape intermediare! Chiar dacă sunt ele cluburi sportive, vorbim de un nivel de amatori la Liga a IV-a și a V-a, pentru că majoritatea jucătorilor au servicii… Mai mult, foarte mulți jucători, o pondere de 35% zic eu, provin din Armată, ISU și Jandarmerie și la ei mai sunt anumite restricții, au un anumit program. Trebuie să ținem cont de toate acestea, dar o să rezolvăm problema. Am mai avea 13 etape la Liga a IV-a și 13 la Liga a V-a. Că jucăm mai devreme, de pe la 9.30, sau seara, de la 19.00, fiind vară, vom vedea, dar cu siguranță ne vom descurca. O să se prelungească sezonul la Liga a IV-a și Liga a V-a, dar încheiem totul până la barajul de promovare“, a încheiat Horațiu Stănescu.

Citește și: FIFA 20 / Universitatea Craiova a pierdut cu Viitorul și azi are derbi cu FCSB

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS