Toate măsurile propuse de Ministerul Fondurilor Europene au fost aprobate de către Comisia Europeană, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş. Din anul 2021 va exista pentru prima oară un Program Operațional dedicat exclusiv sănătății, cu un buget de aproximativ 4,5 miliarde de euro, informează Hotnews.
„Toate măsurile propuse de Ministerul Fondurilor Europene au fost aprobate de către Comisia Europeană. Sunt măsuri în acord cu cele propuse de alte state membre, prin care se facilitează intervențiile pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei cauzate de noul coronavirus”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
„Dacă la preluarea mandatului în noiembrie 2019 vorbeam despre banii europeni care trebuie investiți, nu cheltuiți, și dacă în perioada pandemiei vorbim despre banii europeni care salvează vieți, în perioada următoare avem în vedere ca banii europeni să ajute o economie sănătoasă imediat ce mediul social o va permite”, a adăugat ministrul.
Ce a obținut România în urma negocierilor:
- „Flexibilitatea alocării de sume între fonduri (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune)” înseamnă că este permis transferul de fonduri pentru finanțarea noilor priorități de investiții, astfel încât banii europeni să fie realocați eficient.
- „Flexibilitatea alocării de fonduri între programele operaționale” înseamnă că pot fi transferați bani de la un program operațional la altul pentru a finanța măsurile pentru combaterea efectelor negative ale răspândirii coronavirusului.
- „Flexibilitatea alocării de fonduri între categoriile de regiuni” înseamnă sprijinirea tuturor localităților din România afectate de COVID-19.
- „Reducerea concentrării tematice” înseamnă, spre exemplu, posibilitatea transferării de fonduri inițial destinate cercetării către la mediul de afaceri în scopul relansării economice.
- „Cofinanțarea integrală a cheltuielilor declarate începând cu 1 iulie până pe 30 iunie 2021” înseamnă că în perioada menționată sumele aferente cofinanțării naționale nu mai trebuie asigurate de la bugetul de stat, fapt care reduce presiunea pe deficitul bugetar.„Renunțarea la solicitarea evaluării ex-ante pentru instrumentele financiare pentru finanțarea capitalului de lucru” înseamnă că sunt reduse sarcinile administrative și întârzierile în implementare pentru a reacționa mai eficient la criza de sănătate publică – transmite Ministerul Fondurilor
Ce urmează din 2021
Dincolo de eficientizarea alocărilor financiare permise de noul Regulament european, Ministerul Fondurilor Europene anunță etapele ce urmează a fi parcurse împreună cu celelalte instituții, conform memorandumului „Măsuri privind elaborarea documentelor programatice finanțate din fonduri europene 2021-2027”adoptat de Guvernul României:
- Semnarea de către fiecare minister a Ordinelor Comune în vederea constituirii echipelor care coordonează elaborarea fiecărui program operațional;
- Finalizarea de către ministerele responsabile, după caz, a autoevaluărilor naționale privind îndeplinirea condițiilor favorizante pentru domeniile gestionate;
- Raportarea stadiului îndeplinirii condițiilor favorizante aflate în curs de realizare, astfel încât la nivelul MFE să poată fi monitorizat periodic progresul;
- Analiza de către fiecare minister a primelor versiuni ale programelor operaționale;
- Transmiterea către CE a primelor versiuni ale Programelor Operaționale și a Acordului de Parteneriat 2021-2027.
Până în prezent, în contextul negocierilor cu Comisia Europeană, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene au fost elaborate primele versiuni ce conturează structura programelor operaționale până la nivel de indicatori de realizare și de rezultat pentru fiecare axă prioritară, mai transmite ministerul.
„Vestea bună pentru români este că din anul 2021 va exista pentru prima oară un Program Operațional dedicat exclusiv sănătății, cu un buget de aproximativ 4,5 miliarde de euro”, a mai declarat Marcel Boloș.