Elevii din Franţa cu vârste între 11 şi 18 vor fi nevoiţi să poarte măşti de protecţie după redeschiderea şcolilor, care este prevăzuăt începând cu 11 mai. Redeschiderea şcolilor se va face progresiv, şi doar pe bază de voluntariat, după cum au anunţat autorităţile, citate de Agerpres.
Ministrul Educaţiei din Franţa a făcut anuţul legat de obligativitatea purtării măştilor pentru elevii de peste 11 ani pe pagina sa de Twitter. Subliniind că este imposibil să le ceri să poarte măşti celor sub această vârstă.
Pandemia a ucis 22.614 oameni în Franța din luna martie, oficialii raportând sâmbătă 369 noi decese.
17 priorități au fost identificate pentru o ieșire graduală a Franței din carantină începând de pe 11 mai. Acestea includ redeschiderea școlilor, reîntoarcerea la muncă a companiilor, revenirea la normal a transportului public, furnizarea de măști și dezinfectant, precum și o politică de testare și sprijin pentru vârstnici. Prezentarea lui Philippe în Adunarea Națională de marți va fi urmată de o dezbatere și de un vot.