8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFIFA propune cinci schimbări pe meci în perioada pandemiei

FIFA propune cinci schimbări pe meci în perioada pandemiei

FIFA a propus ca echipelor să le fie permis să facă până la cinci înlocuiri pe meci, în locul celor trei regulamentare, ca măsură temporară, pe perioada pandemiei de coronavirus.

Forul suprem propune această idee pentru ca echipele să facă faţă unui probabil calendar aglomerat. Asta în încercarea ligilor naţionale de a încheia sezonul pe teren în scurtul timp rămas de jucat când meciurile vor fi reluate după pandemia de coronavirus, până la finalul anului 2021. Măsura ar putea preveni eventualele accidentări din cauza frecvenţei meciurilor.

Propunerea ar trebui aprobată de organismul care gestionează regulile jocului, IFAB (International Football Association Board). Decizia finală va reveni organizatorilor competiţiilor, se arată într-un email remis Reuters.

„Fiecare echipă ar avea posibilitatea să folosească cinci schimbări în timpul unui meci, cu posibilitatea unei schimbări adiţionale în prelungiri, unde este cazul“, se arată în comunicat.

FIFA a precizat că înlocuirile ar urma să fie făcute în trei intervale, plus cel de la pauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS