Un tânăr de 21 ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost depistat ieri în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 664 Schela, ocazie cu care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Anterior, din cauza stării de ebrietate, conducătorul auto a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat mai multe autoturisme, parcate regulamentar în afara părții carosabile, după care și-a continuat deplasarea. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Totodată conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 lei pentru încălcarea prevederilor OM 3/2020.