Federaţia Română de Atletism (FRA) a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că ia în calcul reluarea campionatelor naţionale la finalul lunii iulie.
„Federaţia Română de Atletism a analizat efectele previzionatei relaxări a condiţiilor de izolare şi a creionat un scenariu de relansare a activităţii competiţionale. În condiţiile în care, pe teritoriul României, se vor relua majoritatea activităţilor comerciale şi piaţa muncii va reveni la normal, Federaţia Română de Atletism intenţionează să relanseze activitatea competiţională. În urma consultării Comisiei Tehnice, a Comisiei de Competiţii şi a Consiliului Director pentru Situaţii de Urgenţă al FRA, s-a cristalizat un termen de reluare a activităţii competiţionale a competiţiilor pentru juniori, tineret şi seniori începând cu finalul lunii iulie”, se arată în comunicat.
România poate organiza mai multe competiții internaționale
De asemenea, se doreşte ca până la sfârşitul lunii septembrie să poată fi organizate campionatele naţionale de pistă, alergare montană, marş şi de şosea. De menționat că România avea în planul competiţional desfăşurarea mai multor competiţii internaţionale în anul 2020, printre care Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Campionatul Balcanic de Seniori, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României.
„Rămân în planul competiţional al federaţiei şi Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. Modul şi data de desfăşurare a acestor campionate sunt influenţate direct de noile măsuri care vor fi abordate de Guvernul României privind regulile de prevenţie, libera circulaţie a persoanelor, regulile de tranzit transfrontalier etc”, se precizează în comunicat.
Noul calendar competiţional va fi finalizat după ieşirea din starea de urgenţă. Aprobarea lui se va da în prima şedinţă a Consiliului Federal al FRA, care va avea loc în a doua parte a lunii mai.
Federaţia Română de Atletism menţionează că încearcă să găsească cele mai bune soluţii privind desfăşurarea competiţiilor de atletism în această perioadă dificilă.
Citește și: FIFA propune cinci schimbări pe meci în perioada pandemiei