Un cămin pentru persoane vârstnice din Craiova a fost închis în urma unui control al Direcției de Sănătate Publice (DSP) Dolj, după ce inspectorii instituției au descoperit că bătrânii erau ținuți în condiții deplorabile.
Azilul a fost închis
DSP a amendat unitatea cu 40.000 lei și a decis închiderea acesteia. Azilul funcționa fără autorizație sanitară. În urmă cu doi ani, administratorii căminului mai fuseseră sancționați de către DSP în urma neregulilor descoperite după ce un aparținător sesizase autoritățile.
„Noi am ajuns în urmă cu doi ani la unitatea respectivă, în urma unei sesizări. Am constatat că nu se respectă nici normele igienico-sanitare, nici structurarea pentru unitățile de acest tip. Am aplicat și atunci sancțiuni și am suspendat temporar activitatea. Acum, am revenit tot în urma unei sesizări”, a declarat Valeria Andreescu, director executiv al DSP Dolj.
Căminul nu avea nici măcar un medic
Azilul funcționa fără autorizație sanitară, în condiții greu de imaginat. „Unitatea nu este autorizată sanitar, nu este în baza noastră de date. Nu putem cunoaște toate unitățile, suntem câțiva oameni în toată Inspecția, pentru un județ întreg. S-au constatat aceleași neconformități legate atât de condițiile igienico-sanitare, cât și de partea de structură și de personal medical. Chiar dacă exista o licență, normele igienico-sanitară și structura, conform prevederilor legale, nu erau respectate. Bucătăria era lipsită de dotările necesare. Nici măcar o magazie cu alimente nu aveau. Nu este angajat niciun medic, sunt doar două asistente medicale”, a mai specificat directorul DSP Dolj.
Peste 2000 lei pe lună pentru batjocorirea bătrânilor
În azil se aflau 22 de bătrâni la momentul controlului. Unii dintre aceștia erau cazați la subsol, în camere fără ferestre. „Toată partea de cazare este fără respectarea normelor. La subsol erau 4 camere, fără grup sanitar propriu și fără ferestre.”
Aparținătorii ar fi plătit peste 2000 lei pe lună pentru „îngrijirea” vârstnicilor la această unitate. Bătrânii vor fi mutați în alte centre sau se vor întoarce la familiile lor.
„Am dat un termen imediat fie pentru relocarea persoanelor vârstnice cazate aici în alte centre, fie pentru revenirea în familie”, a menționat Valeria Andreescu.