Un bărbat, de 31 de ani, din Breasta, aflat la volanul unui autoturism pe DJ 606, a fost oprit, ieri, de polițiștii din localitate.
Nu mare le-a fost supriza când la testarea cu etilotestul au constat că şoferul era băut şi că de fapt nici măcar nu era şofer. Bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Doljeanul avea o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.