2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMarouane Fellaini o salvează pe Standard Liege de la dezastru

Marouane Fellaini o salvează pe Standard Liege de la dezastru

Belgianul Marouane Fellaini va împrumuta cu 3 milioane de euro clubul Standard Liege. Aceasta este gruparea la care şi-a făcut debutul în fotbalul profesionist şi care se află în dificultate financiară pe fondul pandemiei de coronavirus.

Fostul jucător al echipei Manchester United, care evoluează în China pentru clubul Shandong Luneng, pare să urmeze calea compatriotului său Axel Witsel (Borussia Dortmund). El a investit în Imobiliare Standard Liege, proprietarul stadionului clubului valon.

Conform cotidianului La Derniere Heure, citat de Agerpres, Witsel ar fi devenit coproprietar cu 45 la sută al stadionului. Arena urmează să fie supusă unui amplu proces de renovare în următorii ani.

La începutul lunii aprilie, din cauza problemelor financiare, Standard s-a văzut în situaţia de a i se refuza licenţa profesionistă de către Federaţia belgiană. Fără această licenţă, clubul cu zece titluri de campioană a Belgiei în palmares va fi retrogradat în diviziile inferioare.

Standard, la care joacă atacantul român Denis Drăguş, a făcut însă apel în faţa Curţii belgiene de arbitraj a sportului (CBAS) şi ar putea obţine licenţa graţie ajutorului lui Fellaini şi a altor investitori, conform agenţiei Belga. CBAS ar urma să ia o decizie pe 5 mai.

Citește și: EXCLUSIV / Nae Ungureanu: Dacă stăteam la bloc turbam, eram la nebuni acum!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS