6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCurtea de Justiție a Uniunii Europene: România a încălcat sistematic normele de poluare în București

Curtea de Justiție a Uniunii Europene: România a încălcat sistematic normele de poluare în București

România nu și-a îndepinit obligațiile pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a încălcat sistematic normele de poluare în București, a decis joi Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Decizia a fost luată într-un proces deschis României de către Comisia Europeană.


În decizia luată joi, CJUE invocă „nerespectarea sistematică și persistentă, din anul 2007 și până cel puțin în anul 2016, a valorilor-limită zilnice” pentru concentrațiile de particule PM10 și despre „nerespectarea sistematică și persistentă”, din anul 2007 și până în anul 2014 inclusiv, cu excepția anului 2013, a valorilor-limită anuale pentru concentrațiile de PM10 în București.


Potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, România „nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa”. De asemea, începând din 11 iunie 2010, statul român nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din această directivă, de a se asigura că perioada de depășire este cât mai scurtă cu putință.


CJUE a obligat România la plata cheltuielilor de judecată. În minuta deciziei nu este menționată vreo sancţiune.
Consultă aici decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene
România a fost dată în judecată la CJUE de către Comisia Europeană, pentru poluarea aerului din București în mai 2018.

Potrivit CE, în cazul României cea mai gravă situație este în aglomerarea București, unde valorile-limită zilnice au fost depășite în mod persistent încă de la momentul în care dreptul Uniunii a devenit aplicabil țării, iar în 2016 acestea au fost depășite pentru o perioadă de 38 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS