2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga engleză anunţă anularea tuturor campionatelor la nivel de tineret şi academii

Liga engleză anunţă anularea tuturor campionatelor la nivel de tineret şi academii

Liga engleză de fotbal (EFL) a anunţat anularea tuturor competiţiilor la nivel de tineret şi academii, în contextul pandemiei de coronavirus, informează Agerpres.

Reprezentanţi ai EFL au participat la videoconferinţa organizată de Premier League cu reprezentanţii cluburilor din primul eşalon valoric. Au luat această decizie pentru siguranţa tinerilor fotbalişti.

Aşa cum se ştie, organizatorii Premier League vor continua consultările cu conducerile cluburilor şi cu jucătorii pe marginea strategiei „Project Restart“. Asta aşteptând o poziţie şi din partea autorităţilor privind eventualitatea reluării competiţiei.

„Nu s-a luat nicio decizie la reuniunea de vineri, doar s-a făcut un schimb de opinii privind strategia Project Restart. Am căzut de acord să continuăm discuţiile cu toţi cei implicaţi pentru a ajunge la un numitor comun. Cluburile şi-au exprimat dorinţa de a duce la bun sfârşit actualul sezon, dar având în prim plan sănătatea jucătorilor“, se arată într-un comunicat al Premier League.

Premier League s-ar putea relua pe 8 iunie, fără spectatori

O variantă ar fi reluarea campionatului pe 8 iunie cu meciurile jucate fără spectatori sau s-ar putea lua în discuţie disputarea partidelor pe terenuri neutre.

UEFA a cerut ligilor europene de fotbal să prezinte, până cel mai târziu pe 25 mai, planurile lor de reluare a sezonului, întrerupt din cauza pandemiei.

Scrisoarea UEFA, trimisă luna trecută de preşedintele acestui for, Aleksander Ceferin, şi de secretarul general Theodore Theodorisis afirmă: „Asociaţiile naţionale şi / sau ligile ar trebui să comunice UEFA înainte de 25 mai programul lor de reluare a competiţiilor interne, inclusiv data reluării şi formatul competiţiei“.

Federaţiilor care decid să nu reia sezonul, UEFA le-a cerut „să explice circumstanţele particulare care justifică o oprire prematură şi să selecteze cluburile participante în sezonul 2020-2021 al cupelor europene pe baza meritului sportiv în competiţiile interne în sezonul 2019-2020“.

UEFA vrea să reia Liga Campionilor și Liga Europa

Comitetul Executiv al UEFA, care se va reuni pe 27 mai, vrea să poată decide, la acea dată, reluarea Ligii Campionilor şi a Europa League, ce ar urma atunci să se încheie cel mai târziu în luna august.

Forul a precizat că va arăta înţelegere faţă de ligile care nu vor putea da un răspuns clar din cauza deciziilor guvernamentale legate de coronavirus.

UEFA a indicat că preferă ca federaţiile interne să ducă la capăt sezonul intern, nu să-l anuleze.

Deocamdată, campionatele au fost închise definitiv în Belgia, Olanda şi Franţa.

Citește și: VIDEO / Un gol al lui Gică Hagi, considerat unul dintre cele mai frumoase din UCL

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS