Atacantul Universității Craiova, Valentin Mihăilă, și-a câștigat rapid respectul în Liga 1 datorită calităților sale. El a dovedit atât în tricoul Științei, cât și al naționalei de tineret că este un marcator înnăscut. „Țintă“ a atras atenția și câtorva cluburi de peste hotare. Oficialii clubului din Bănie nu i-au dat drumul să plece în vara trecută, chiar dacă ofertele erau tentante.
Vali Mihăilă a intrat și în raza de monitorizare a lui Walter Zenga. Acesta le-a vorbit frumos despre tânărul fotbalist șefilor lui Cagliari. În discuția unui eventual transfer în Serie A se vehicula și suma de 4 milioane de euro. Întreruperea competițiilor din pricina pandemiei de coronavirus a „stins“ însă și tatonările.
Valentin Mihăilă: Aștept ceva concret!
Fotbalistul de 20 de ani a afirmat zilele trecute că știe de interesul lui Zenga. „Țintă“ a rămas conectat la ceea ce are de făcut în tricoul Științei și se pregătește bine.
„Aştept să mă contacteze cineva dacă e ceva serios. Dar eu nu am auzit nimic. A fost mai demult de la domnul Zenga. Spusese niste vorbe frumoase despre mine. M-am gândit că poate trimite o nouă ofertă. Deocamdată nu am primit nimic. Normal că mi-aş dori în Serie A. Dacă o să plec de la Craiova, pentru că îmi doresc să plec afară, campionatele mele preferate sunt Spania şi Italia“, a declarat Mihăilă, la Digi.
Jucătorul Universității Craiova a disputat 58 de meciuri în tricoul Universității Craiova. A înscris de opt ori și a oferit nouă pase decisive.
Valentin Mihăilă este cotat de Transfermarkt la 1,3 milioane de euro, iar contractul său cu Știința expiră pe 30.06.2021.
Sorin Cârțu: Nu ai cum să vorbești acum de vânzarea unui jucător
Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, a comentat pe tema interesului venit din partea lui Zenga, respectiv Cagliari, pentru Valentin Mihăilă. „Sorinaccio“ consideră că lucrurile nu pot înainta în prezent, dar crede că „Țintă“ ar face față în Serie A.
„E greu, nu ai cum să vorbești acum de vânzarea unui jucător. Cine ar trebui să ți-l cumpere are, de asemenea, probleme. Vorbesc de echipe din Italia, Spania, peste tot, că pe acolo ar trebui să plece“, a spus Cârțu, la AntenaSport.
„Având în vedere calitatea, talentul și cota pe care o are, nu orice ofertă din orice țară poate să vină și să deschizi ochii la ea. Și atunci țările astea care ar putea să îl achiziționeze pe Mihăilă au și ele probleme“, a completat Sorin Cârțu.
Citește și: EXCLUSIV / Dragoș Bon: Cred că viața nu va mai fi la fel ca înainte!