Șoferul unui tir, un gorjean de 57 de ani, a pierdut o bună parte din încărcătură, la intersecția dintre Centura de Nord și Calea București. Este vorba de câteva sute de navete cu bere, care s-au împrăștiat pe carosabil.
Polițiștii doljeni spun că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că marfa nu a fost asigurată corespunzător.
”Un barbat de 57 de ani, din comuna Godinesti, judetul Gorj, care conducea un autocamion pe DN 65F, Centura de Nord a Craiovei, la efectuarea unui viraj la stanga pe Calea Bucuresti a pierdut o parte din încarcatura pe care o transporta, aceasta nefiind asigurata corespunzator. Din primele verificari s-a stabilit ca acesta nu ar fi redus viteza suficient de mult inainte de a efectua virajul. Conducatorul autoturismului urmează să fie sanctionat contraventional pentru abaterile comise”, au precizat oamenii legii.
În urma accidentului nici o persoană nu a fost rănită.