1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMăsuri stricte la revenirea în activitate: Sportivii nu mai pot părăsi cantonamentele

Măsuri stricte la revenirea în activitate: Sportivii nu mai pot părăsi cantonamentele

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a precizat marți într-o conferință de presă în ce condiții sportivii de performanță își pot relua antrenamentele.

„După 15 mai, activitatea va fi reluată gradual. Propunerile se vor aplica ținând cont cu mare strictrețe de distanțarea socială și de măsurilor de igienă. După ce vom trece la următorul nivel, vom putea ajunge la desfășurarea de competiții”, au fost principalele idei prezentate de Ionuț Stroe.

„Sportivii vor trebui să stea într-un regim închis și să-și desfășoare întreaga activitate în conditii controlate. Fiecare club care dorește să înceapă antrenamentele trebuie să dispună de o bază proprie sau uz exclusiv cu spații de cazare, bucătărie, spații medicale, terenuri sau săli de antrenament. De asemenea, baza sportivă are nevoie de personal administrativ izolat prin rotație în ture minime de 14 zile. Trebuie asigurate toate echipamentele de protecție, dar și spații pentru cei suspecți de Covid-19. Fiecare participant va trebui să-și asume sub semnătură că va respecta toate regulile. Trebuie să menționez că sportivii nu vor mai putea părăsi cantonamentele. Vor sta 14 zile în izolare totală, iar la ieșire vor trebui testați. Doar cei care au rezultatul negativ și nu prezintă simptome vor fi admisi în bazele de cantonament desemnate”, a adăugat ministrul Tineretului și Sportului.

Cluburile și federația, responsabile de teste

Ministrul Tineretului și Sportului a anunțat că fiecare club în parte, dar și federațiile sportive vor fi responsabile de plata și efectuarea testelor pentru Covid-19. Totodată, fiecare sportiv va trebui să facă săptămânal câte o vizită medicală.

„Procurarea și plata testelor pentru Covid-19 trebuie asigurată de fiecare club sau federație sportivă. Transportul sportivilor și al antrenorilor de acasă spre locul de cantonament se va face de preferință cu propriul automobil. Fiecare jucător va avea o fișă în care vor fi notate zilnic temperatura și simptomele, dacă prezintă. Triajul va fi efectuat zilnic de către un medic. Dacă există simptome, i se va interzice prezența la antrenament. La fiecare început de săptămână este programată o vizită medicală”, a mai spus Ionuț Stroe.

Citește și / Mihai Covaliu: După 15 mai preferăm să facem pași mici

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS