O poliţistă din Galaţi a rămas fără permisul de conducere după ce a provocat un accident rutier. Agentul se afla la volanul maşinii de Poliţie şi nu a acordat prioritate într-o intersecţie. Autospeciala a fost avariată în urma tamponării, transmite corespondentul Mediafax.
Accidentul în care a fost implicată maşina de Poliţie s-a produs într-o intersecţie din oraşul Galaţi. Autospeciala a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului fără a avea semnalele luminoase şi acustice pornite şi a lovit o maşină care circula regulamentar.
Şoferii au fost testaţi pentru consumul de alcool rezultatul fiind zero. Poliţista a rămas fără permisul de conducere.
„Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19.15, la intersecţia dintre strada Prelungirea Brăilei cu strada Frunzei. Autospeciala poliţiei, la volanul căreia se afla colega noastră, în timpul serviciului, a pătruns în intersecţie, pe culoarea roşie a semaforului electric, având în funcţiune semnalele luminoase, şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma incidentului nicio persoană nu a fost rănită şi, pentru ambii conducători auto, rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ. Agentul de poliţie a fost sancţionat contravenţional pentru neacordare de prioritate, fiindu-i reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile”, a anunţat Poliția Galaţi.
În urma accidentului în care a fost implicată maşina de Poliţie nu au fost înregistrate decât pagube materiale, cazul fiind înregistrat drept tamponare.